3 piese f&#_#@ de FM

Nu cele mai, ci printre cele mai! Le-am ales pentru că de ele mă leagă o veche prietenie  și, glumind, la limită, le-a f&#_#@ sistemu’ din care și eu am făcut parte. Dacă le-am protejat? Nu. Dar le-am programat într-un context corect și într-o succesiune bună. Măcar atât.
Sunt atât de stoarse de conținut și difuzate , de cele mai multe ori, într-un context atât de prost, încât mă și mir că-mi mai face plăcere ascultarea lor!

Piesa Hotel California, sau regina “caraoacheurilor” din anii 2000, a fost compusă de Don Felder, Don Henley și Glenn Frey în ’76 și lansată în februarie ’77. Tobarul Eagles, Henley, cel care și pune vocea pe piesă o descrie simplu și frumos : “a journey from innocence to experience…that’s all”.

De aici și până la descrieri horror (mai toate de genul “să facem un popas muzical și să ne odihnim la Hotel California” sau “și acum să ne cazăm la HC”) făcute de analfabeți funcțional care au ajuns să vorbească la radio, drumul este lung dar el a fost parcurs cu voioșie. Pentru că, la radio ești scuzat dacă spui o tâmpenie cu gura până la urechi, asta-i regula… veselie la max. În esență, piesa este o parabolă despre hedonism, lăcomie și auto-distrugere într-o industrie muzicală în plin avânt, cea de final de ani ’70.

Altă campionă este Every Breath You Take, adusă în atenție de Puff Daddy în ’97. Cu o samplă din The Police a reactivat un cântec aproape uitat, al unei formații geniale. Nici acum nu stiu de ce lumea preferă căcatul lui Daddy și a uitat de bijuteria asta.

Piesa a fost compusă de Sting în miez de noapte. S-a trezit din somn și într-o jumătate de oră totul era gata. Este genul de rezolvare instantanee a unei probleme îndelung meditate. Când a compus piesa, Sting s-a gândit la supraveghere, control și Big Brother, în concluzie un univers orwellian, nicidecum concluzia asta dobitoacă cum că piesa ar fi una de dragoste. Gresit!

Sting, într-un interviu la BBC2, o descrie ca pe o piesă foarte, foarte sinistră căreia oamenii îi dau o interpretare total greșită. Și totuși mai auzim și azi pe la radio traduceri de conjunctură cu “mi-ai luat răsuflarea” și interpretări de genul “nu pot respira fără tine”.

Asta arată, pe de o parte, puțina cultură muzicală pe care o au actualii animatori de radio și, pe de alta parte, disprețul cu care este tratat ascultătorul, care de cele mai multe ori își merită din plin soarta. O simpla căutare pe net ar rezolva problema. Revenind la piesă… ea face parte din capodopera (nu exagerez) Synchronicity, un disc fabulous pe care îl recomand cu foarte mare caldură. Este discul meu preferat.

With Or Without You este un alt exemplu de cântec uzat și terfelit fără noimă într-un fm banal. Din nou lansări retarde ale piesei, atât de banale încat plictisesc și un hipopotam proaspăt tăvălit în noroi. Aceleași șabloane, despre dragoste, despre tine, despre mine, despre emoție, despre nimic în esență, e mai mult despre cum deschid animatorii microfonul și se aud în căști.

Piesa, în sine, este o altă capodoperă pop (lărgind aria o putem încadra acolo) șlefuită de doi producători geniali, Brian Eno și Daniel Lanois. În afara liniei muzicale briliante, cei doi producători experimentează, chitara lui The Edge este într-o zonă chil, linia de bass a lui Adam Clayton este foarte accentuată, desenată ca o eboșă, iar tobele lui Larry Mullen Jr. sună într-un mod neobișnuit. Eno duce piesa și într-o zonă de familiaritate printr-o paralelă cu una mai veche, Bad, prin introducerea clapei. Pentru mine, punctul culminant este finalul, mai precis începând de la minutul 4, când chitara lui The Edge fecundează bass-ul lui Clayton.

Ascultați cu urechile deschise și cu Google-ul la îndemână..