ADRIAN DESPOT: “aș vinde tot și aș cumpăra timp”.
Am stat față-n față cu Despot (foto Diana Campian), cu un microfon între noi, doar de două ori în 23 de ani. Restul întâlnirilor noastre au fost conjuncturale. Prima a fost după Rahova, la etajul 11 al căminului studențesc Leu, la Radio Delta pe atunci. Nici nu știu cum naiba se făceau atunci invitațiile la radio. Despot a venit cu Dănescu, cu sufletul în gât după ce au urcat 11 etaje pe jos și cred că nici ei nu știau ce caută acolo, erau ușor încurcați, aveau ceva programat imediat după emisiune. Au plecat alergând pe scări, ne-am luat rămas bun în fugă. E mișto când ai întâlniri din astea la atât timp distanță pentru că poți analiza mai bine diferențele. Ce m-a surprins este că după 22 de ani, Adi este la fel de entuziast, povestește cu aceeași patimă, gesticulează și trăiește și își asumă ceea ce spune. Sub aparenta exuberanță găsim un tip puțin timid, perfect conștient de asta și căruia muzica îi da o bună ocazie de a se elibera.
În toamna asta trupa a avut două realizări foarte bune, reeditarea pe vinyl a albumului Fenomental și lansarea primului live cu orchestră simfonică. S-au întâmplat pentru că…
Prima s-a întâmplat pentru că Florian Săvulescu de la Universal Music mi-a dat telefon și mi-a spus: “băi, Fenomental face 20 de ani, trebuie să-l scoateți pe vinyl”. Pfuu, eram pe cap cu filarmonica, însă Florian mi-a sugerat s-o împingem spre toamnă, iar în vară să reedităm Fenomental pe vinyl. Și mi-am dat seama că are dreptate, în primul rând că discul a apărut în 1999 pe casetă, apoi în 2000 i-am mai adăugat o melodie și l-am scos pe cd și ar fi fost păcat să nu apară și să nu sărbătorim cu o ediție pe vinyl. Fenomental este un album cult al trupei, fără ca noi să fi avut pretenția de la el că e. Reascultându-l îl găsesc la fel de valabil, dacă l-am fi lansat anul ăsta el ar sta la fel de bine în picioare cum a stat și-n 1999.
După remasterizarea lui și după ascultarea originalului ce părere ai?
Sunt niște lucruri puțin diferite care pleacă de la faptul că masterul pentru vinyl se face altfel decât masterul pentru cd. Care se masterizează tare, pentru vinyl e altă mâncare de pește, el este un suport diferit. Partea proastă atunci când masterizezi tare e că pierzi din dinamică. La vinyl e diferit, există dinamică, iar cântecele au viață, au suflet.
Faptul că ambele discuri (Fenomental și În corzi) au fost sold out, îți spune ceva, îți dă încredere pentru ce se va întâmpla la anul?
Asta este și o victorie personală a prietenului meu Florian de la Universal Music care, pe lângă faptul că este foarte creativ și ajută mult în proiectele VDV, este și un pasionat de vinyl-uri. Astea au fost ideile lui, să scoatem pe vinyl, și i-am dat dreptate pentru că eu, care sunt un mare ascultător de muzică, o fac doar pe vinyl sau pe digital. Ori de câte ori primesc cd-uri de la prieteni nu știu ce să fac cu ele. În mașină am stricat cd-ul, iar acasă nu am. Dar la În corzi vom scoate și cd pentru că sunt foarte mulți oameni care nu au pick-up și cărora le place să aibă marfa palpabilă. Să desfacă cd-ul…
Mai toată generația mea, partea consumatoare de muzică, este așa… Trebuie un contact fizic cu muzica, fie că ea vine pe casetă, bandă, disc și mai apoi cd. Până la urmă asta umanizează.
Cu siguranță. Știi, am trecut în ultima vreme printr-o serie de mutări, cu vinyl-urile am știut ce fac, le-am pus frumos în cutii, dar cu cd-urile pe care nu le-am mai atins de o viață, habar nu am avut. Ăsta este și motivul pentru care nu scoatem În corzi pe dvd, deși ar suna foarte bine pentru palmares. Ok, dar cine se uită la el și la ce?
Net-ul nu-i o soluție?
Poate fi pus pe youtube. Noi l-am filmat pe tot, am zis că mixăm două, trei piese și le urcăm pe youtube. Surpriza a venit de la Gabriel “Jerry” Petrescu de la Ekous Film, el trebuia să monteze două, trei piese și atât. S-a uitat la tot concertul și l-a montat singur, așa, de nebun. La final ne-a zis: “uite astea trei piese, dar l-am montat pe tot”. Avem norocul că suntem înconjurați de oameni foarte pasionați, probabil pasiunea pe care noi o punem în muzică atrage la rându-i pasiune. Datorită lui Gabriel și a faptului că aveam tot concertul înregistrat, ne-am decis să scoatem tot albumul.
Simfonic a fost un pas firesc dupa electric și acustic?
Eu așa l-am văzut, mă rog, așa îl intuiam. Îmi doream să facem la un moment dat un concert cu valențe simfonice, cu atât mai mult cu cât suntem și suficient de experimentați. Cezar (Popescu), Mihai (Ardelean) și Ciupa (Adrian Ciuplea), adică chitaristul, clăparul și basistul au avut în timp tot felul de experiențe cu orchestre simfonice. Cezar a făcut parte din Mozart Rocks, Mihai a terminat conservatorul la flaut, Adrian, pe lângă faptul că a terminat conservatorul la violoncel, a făcut parte și el din Mozart Rocks și a fost basistul lui Steve Vai când acesta a făcut turneul cu orchestră simfonică. Aveam armele cu care să luptăm și tot amânam să ne apucăm de el. Și am primit un telefon de la Emagic care ne-au întrebat dacă nu vrem să cântăm la Awake în 2018 cu orchestră simfonică. Aveam în plan să facem lucrul ăsta, dar era prea devreme. Întrebarea lor a căzut sec: “cât timp v-ar lua”?. Am analizat și ne-am spus că teoretic ne iese. L-am sunat pe George Natsis să se ocupe de orchestrări, n-a durat mult până ne-am calibrat, iar George ne trimitea niște partituri midi cu niște sunete ascuțite (râde și încearcă să le imite). Noi repetam la București, iar o altă serie de partituri pleca la Târgu-Mureș unde Remus Grama repeta cu orchestra filarmonică. Apoi, cu două zile înainte de concert am ajuns la Awake, am făcut trei repetiții și asta a fost.
Toată treaba asta vine ca un paradox. Organic rock-ul se află la polul opus față de muzica simfonică. Sunt trăiri diferite, se lucrează în feluri diferite și uite că unele dintre cele mai gustate înregistrări vin și din combinația asta de rock cu clasic.
Da, sunt foarte multe trupe care au făcut asta.
E o piatră de încercare? Trebuie dovedit ceva?
În câteva cazuri este o lovitură de marketing. Ce mai pot să fac? Să cânt cu o soprană și să scot un disc cu orchestră simfonică. Nu pot spune că toate combinațiile dintre rock și simfonic sunt bune. Nu sunt toate bune, unele nu sună bine, e foarte greu să pui o trupă rock să cânte cu o orchestră simfonică. Noi am avut noroc cu Adrian Ciuplea (care avea o experiența mișto cu Steve Vai) și cu sora lui, care de asta se ocupă. Asamblează orchestre simfonice și le pune în contact cu trupe rock. Sunt diferențe majore, nu doar stilistice între o trupă de rock și o orchestră, ci din astea de bază, cum ar fi o repetiție de rock cu toboșarul care rupe tobele în două, ori asta e spaima celor din orchestră. În momentul în care a apărut Pupe (Sorin Tănase) și a dat de două ori în tobe, gata s-a terminat, membrii orchestrei nu-și mai auzeau instrumentele lor așa cum erau obișnuiți. Ei își aud instrumentele neamplificate, noi, la rock, avem obișnuința să le auzim amplificate.
Și totuși sunt o mulțime de muzicieni de clasic, mari amatori de rock
Clar. Pentru că lăsând la o parte modul de operare a fiecărui gen, el transmite o emoție, o stare.
Muzica clasică este prin definiție organizată, disciplinată. La voi există disciplină?
În dicționarul explicativ al limbii române la cuvântul disciplină găsești Vița De Vie. Noi funcționăm ca o armată, ne trezim la ore fixe, începem repetițiile la ore fixe, de dimineața de la opt până spre prânz.
Zilnic?
Atunci când trebuie, da. O facem zilnic. Anul ăsta când a trebuit să repetăm pentru Red Bull Soundclash sau pentru Fenomental, am făcut-o zilnic. Nimeni nu întârzie, toată lumea este punctuală și știe ce are de făcut, suntem fix ca o armată, atât noi cât și tehnicienii, altfel nu se poate. Majoritatea artiștilor este foarte răsfățată. Toată lumea întârzie, toată lumea mai trage de timp. La noi, pe primul loc sunt conceptul și jobul. După care urmează restul lucrurilor.
E vorba până la urmă de respect.
Da. Și în cazul nostru de patologici, respectul pe care-l avem pentru muzică. Muzica ne-a dat nouă atât de mult, încât ca s-o plătim înapoi, n-o putem face decât așa, foarte organizat.
Disciplina presupune și presiune?
Disciplina presupune foarte multă presiune. Dar când suntem o gașcă de disciplinați, orice indisciplinat care intră în anturajul nostru se autodisciplinează pentru că altfel nu poate face corp comun cu noi.
E creativă disciplina?
Este, și cel mai bun exemplu este albumul Șase Șase pe care l-am scos în decurs de doi ani și pe care l-am început în anul în care Vița De Vie împlinea 20 de ani. Ne-am propus ca pe fiecare 20 ale lunii, la ora 20 să scoatem câte un single. Părea o nebunie să facem o piesă pe lună cu tot cu compus, înregistrat, produs și lansat. Și am început să facem lucrul ăsta. Eiii, și am avut o revelație pentru că venea finalul de lună, venea data de 20 și piesa trebuia să fie gata, eu în postura de creator nu-mi mai permiteam micile răsfățuri, mă puneam la birou când știam că am un text de terminat în două ore. Exista și riscul s-o dai în bară, dar tocmai datorită acestei discipline am putut termina discul Șase Șase. Toate piesele sunt făcute după metoda asta, e foarte interesantă presiunea asta a dead line-ului.
Rock-ul este un gen de stare, de comunicare profundă. Cum crezi că artistul rock ar trebui să se raporteze vis a vis de fenomenele sociale?
În două moduri. Prima ar fi o implicare militantistă de genul Rage Against The Machine. Trebuie să-ți găsești inamicul și să-l toci mărunt până îl decimezi. La a doua variantă este vorba de “cetate”. Pentru ca ea să funcționeze este nevoie de foarte multe job-uri. Este nevoie și de preot, și de militar, și de doctor, și de învățător, și de artist. După Colectiv viața noastră s-a schimbat, ne-am dat seama că ea se poate termina oricând și că este oricum scurtă și am realizat că rostul nostru în viață este să facem muzică și am zis că n-o să mai pierdem nicio secundă. Suntem într-o efervescență fantastică. Noi suntem genul de oameni care aduc în discuție factorul politic doar atunci când ne calcă pe bătături, altfel suntem într-o lume paralelă.
Am stabilit la început că Fenomental este un album cult. Conform dex-ului, cult este sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație.Cum se împacă modestia voastră exagerată cu tipul ăsta de definiție?
Nu cred că este niciun artist care să se fi apucat de scris un album cu scopul de a crea un album cult. Poate doar nebunii ăștia care-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru talentul cu care i-a înzestrat. Unul dintre lucrurile cu care ne confruntăm în viață este lupta cu sine. Am plecat de la premisa că scopul nostru în viață este să ne cunoaștem pe noi, pe fiecare, cât mai bine și să devenim ceea ce am fost predestinați să devenim. Și ne luptăm pentru asta în fiecare zi, ne luptăm cu crizele de orgoliu, practic în fiecare zi ne șlefuim. E foarte greu să trăiești într-o comunitate artistică, dar în fiecare zi încercăm să devenim o variantă mai bună a noastră. O variantă mai bună a noastră nu poate exista decât renunțând la orgoliu și mândrie. Cum am reușit să facem asta? Am considerat că meritele pentru ce facem noi în Vița De Vie nu sunt ale noastre. Dintr-un motiv sau altul am reușit să devenim niște receptori și transmițători ai unui mesaj. Nu poți să mergi și să-ți lauzi televizorul pentru emisiunea ce se emite pentru că nu este meritul televizorului. În cazul nostru, noi suntem pur și simplu niște televizoare care dau mai departe ce primesc din altă sursă. Dar în media noastră regula de bază este “my dick is bigger than yours”. Toată lumea trebuie să se prezinte în cel mai șmecher mod posibil. Noi suntem la polul opus. Și acum, ca anecdotă, ascultam la radio un Dj care mulțumea interlocutorului său, un MC de radio, că au avut o discuție interesantă despre “bussines-ul de party”. Noi nu facem parte din “bussines-ul de party”. Probabil că am rămas, așa, puțin blocați în timp, într-o eră în care oamenii studiau la instrumente. Ne este puțin străină partea asta de întâlniri în oraș la tot felul de evenimente.
Apropos de party-uri, ce face ca Basul Si Cu Toba Mare să aibă un impact asemănător la generații atât de diferite?
Nu știm ce s-a întâmplat cu ea, n-am stat niciodată s-o analizăm de la A la Z foarte bine, ca după aia s-o reproducem, pentru că plecăm de la alte premise când ne apucăm să facem un nou cântec. În continuare place, de fiecare dată când o cântăm aduce un plus de energie atât în public cât și în noi.
Ești un tip destul de retras care nu-și plimbă marfa și nici nu se laudă cu realizările lui. De ce atâta sfioșenie?
Probabil că sunt și mai timid de felul meu, dar nu este vina mea, v-ați obișnuit voi cu artiști opulenți care invadează primele pagini. Nu prea îmi vine să mă duc la televizor, divertismentul românesc a ajuns ceva îngrozitor, nu pot ca-n divertismentul ăla să mă duc și eu cu un album simfonic. Poate mă mulțumesc cu foarte puțin. În momentul în care știu că am scos un album ca În Corzi, care este cântat cu o filarmonică și când am vândut din pre comandă toate vinyl-urile și avem niște cronici extraordinare pe net, eu sunt foarte mulțumit, eu am primit ceea ce aveam nevoie.
Titlul a venit de la un fan…
Da. Noi am zis că avem șansa asta de a cânta cu o orchestră la Awake, hai să nu-l numim simfonic, facem Vița De Vie simfonic când ne facem mari, hai să-i găsim alt nume. Și am făcut sondajul de pe pagina noastră de fb, iar un fan a venit cu numele ăsta.
Dar totuși când spui În corzi te gândești la cineva la ananghie. Deschide titlul discuțiile spre mai multe direcții?
Mi-a plăcut tare că a venit numele ăsta pentru că noi tocmai lansasem Dur de-a dura care are un video clip filmat într-un ring, între niște corzi. Pe lângă faptul că are o conotație că suntem constrânși de anumite împrejurări. A fost un stres foarte mare pentru noi să facem concertul ăsta, e primul nostru concert la care pe scenă sunt 50 de oameni și nu cinci, așa cum eram obișnuiți. Îmi place foarte tare numele În Corzi, mai ales că prietenul nostru Florian de la Universal Music a avut ideea ca primele 30 de discuri din ediția de lux să conțină corzi ale chitărilor cu care noi am cântat pe scenă.
“Eu aș vinde tot și aș cumpăra timp”. Dacă ai putea face asta ce ai face cu el, ce ai schimba?
Am realizat că singura lipsă pe care o avem este cea de timp. Timp de a sta mai mult cu copiii acasă, timp de a sta mai mult cu prietenii, cu familia. Timp pentru noi, e ciudat că evoluăm din toate punctele de vedere, inclusiv inteligența artificială, și cu toate astea ne îndepărtăm foarte mult de noi și timpul pe care ni-l alocăm nouă este din ce în ce mai puțin. S-au schimbat foarte multe lucruri în Vița De Vie după Colectiv. Nu știu câte lucruri s-au schimbat în România, dar în noi, visceral, s-au schimbat foarte multe, din astea de la nivel banal, adică după Colectiv am început să ne facem cadouri la zilele de naștere, am început să ne îmbrățișăm când ne întâlnim, și am început să ne bucurăm pe bune de momentele pe care le petrecem împreună.