Ah, Kurt, mincinosule…

5 aprilie este o dată tristă pentru muzică. Glonțul pornit din armă nu l-a omărât doar pe Cobain, ci a omorât și muzica. O parte din ea. Cobain a curmat un chin ce dura intens cam de când “Nevermind” a avut succes. O presiune căreia nu i-a putut face față.

Nu m-am omorât niciodată după Nirvana, dar Cobain a fost unul dintre muzicienii geniali, unul dintre puținii artiști care au reușit să aducă estetica urâtului în mainstream. Muzica lui a fost o oglindă a sufletului, chinuită, chircită, agresivă, însă genială. Este ‘Strigătul’ lui Munch. Kurt cam asta a făcut toată viața, a strigat, dar mai nimeni n-a înțeles că nu e marketing. Că e doar suferință. Cardiganul de la unplugged, rupt, lălâu, cu două numere mai mare era expresia lui din acel moment. Nimic sintetic, doar o prelungire externă a sufletului său. M-a epuizat, m-a stors întotdeauna Nirvana, am ascultat de cele mai multe ori chinuit, cu senzația, că trebuie să se termine mai repede. Tot timpul.

“And I swear that I don’t have a gun No I don’t have a gun…”

Ah, Kurt, mincinosule…