Alexandrina chiar e mama dramei?!
Acum câteva săptămâni, Laurențiu Popa, care mi-e prieten și Andrei Sitari, care îi e lui prieten, au înscris la Animest, filmul de animație “Viu”. Nu se așteptau să câștige și nici n-au câștigat, întrucât filmul e “trist”, cum zicea Laurențiu. După ce văzusem, tot la Animest, “Beyond, Beyond”, un alt film prezentat înainte de difuzare de producătoare drept “un film trist fără șanse de premii, dar cu o altfel de miză”, m-am uitat la “Viu” cu o întelegere anticipativă ca o foaie albă în așteptarea scenariului.
Și după ce l-am vazut, mi-am spus: îmi place, scurt și la obiect. E despre viață și naștere, și moarte, și iubire, si călătorie, și dezamăgire, și speranțe, și om. Dar e și plin de Alexandrina. Pentru că tot scurtmetrajul e îmbracat în “Te iubesc”-ul vocii ei. Și totul s-a dărâmat dramatic, pentru că, pentru o secundă, Alexandrina m-a facut să mă gândesc la cenaclul lui Paunescu.
Filmul e ca un vis, e desenat frumos și curge ca apa pe care se scurge și personajul, dar tristetea lui nu e în film, e în vocea Alexandrinei, ea face “jelania funerară” a filmului; cu ea, lentoarea timpului a devenit greoaie, apăsătoare și noroasă.
Îmi place Alexandrina, la un pahar de vin roșu, când stau în halatul de baie umezit și privesc tavanul. Atunci e lascivă și mi se strecoară în ureche, îmi mângâie degetele, se transformă în vinul pe care-l beau, o simt ca pe o Hidră cu tentacule de gelatină. Dar în “Viu” nu mi-a placut de ea, că n-a oftat când s-a rupt pluta, n-a țipat când a descoperit metafora mamei, însă a plâns cu lene și sictir parcă un “te iubesc” resemnat, ca și cum ar fi vrut să-mi spună că n-am dreptul la ultima speranță a amorului, că totul e neant și că dacă ea a tăcut la finalul lui, acum trebuie să tac și eu.
Și totuși… n-am un artist român în minte mai dramatic pe care să-l fi înlocuit cu ea. Pur și simplu nu pot să-mi imaginez altă voce peste “metafora” asta de film, așa că, acum tocmai mă împac cu ideea că până una alta, Alexandrina își păstrează locul fruntaș în topul celor mai dramatice voci de la noi.
Mă bag acum într-un exercițiu de imaginație cu Robin And The Backstabbers peste film să văd dacă mi-ar suna mai vesel.