DAVID BOWIE II Space Oddity

“Space Oddity” a fost la început un duet. Dave și prietenul său, John Hutchinson. În capul lor se credeau niște Simon & Garfunkel și au tras piesa în dormitorul lui Dave din apartamentul din cartierul Chelsea. O înregistrare desuetă, goală, cu chitare reci, la care Bowie a mai adăugat stylophone-ul. George Martin, producătorul The Beatles a dat cu flit piesei, Tony Visconti a spus și el pas. Tony chiar s-a arătat dezamăgit de piesă și a numit-o muzică de reclame, simplă. Așa că piesa a ajuns la Gus Dudgeon. Visconti și Dudgeon, doi producători aflați aproape la poluri opuse. Tony, relaxat și flexibil. Gus, meticulos până la obsesie. Și cu toată atenția lui Gus la detalii, asta nu l-a împiedicat pe Rick Wakeman (viitor Yes) să întârzie și apoi să greșească copilărește prima înregistrare. Gus a organizat studioul ca pe o farmacie, cu fiecare instrument la locul său, și-a dorit mult ca piesa să aibă amploare, iar asta a venit și din aranjamentul ochestral. Dudgeon a simțit potențialul fantastic al piesei într-un alt mod decât Visconti, care a avut instinct că piesa este un hit, dar cu toate astea nu s-a implicat.

Unul dintre reproșurile pe care Visconti le face piesei este că ea nu vorbește despre problemele lui Dave și se duce într-o altă dimensiune. Dar oare așa este? Aparent să vorbești despre spațiu nu reprezintă o problemă personală, dar oare singurătatea în fața nemărginirii spațiului nu este o paralelă cu singurătatea omului? Când a scris cântecul Bowie tocmai se despărțise de actrița Hermione Farthingale, așa că putem găsi o conexiune între singurătatea și melancolia maiorului Tom și Dave însuși.

Punctul de inspirație e altul, filmul lui Kubrik, “2001: A Space Odyssey”. A recunoscut-o la un moment dat și Bowie, dar nu aș merge până la capat pe mâna lui. Dave a mai avut momente când a indus presa în eroare cu mesaje contradictorii. Eu cred că el a profitat de film și de misiunea de aselenizare a lunii pentru a ascunde o problemă interioară serioasă pe care a purtat-o toată viața. Spațiul interior devine printr-o metaforă spațiu cosmic. “Space Oddity” deschide o serie destul de lungă de piese unde este dezvăluită fascinația lui Bowie pentru univers, “Life on Mars”, “Starman”, “Ziggy Stardust”, “Hallo Spaceboy”, “Dancing out in Space”, “Born in a UFO”, “Lazarus” și vizual în “Blackstar”.

Maiorul Tom nu-și încheie misiunea în “Space Oddity”, el reapare în “Ashes To Ashes” și ține pasul cu tendințele ‘marelui coordonator’: “we know Major Tom’s a junkie”. Apare și-n “Hallo Spaceboy”, în remix-ul Pet Shop Boys, dar aici pare să nu mai fie Bowie, ci Brion Gysin, pictor, scriitor, un tip pe care Bowie l-a respectact cu sfințenie. 

Este în sfârșit maiorul Tom liber? Nici vorbă. Îl regăsim în “Blackstar”, în text nu este pomenit, dar îl vedem sprijinit de o stâncă. Mort. Dar eliberarea totală este facută pe “Lazarus”, unde Bowie închide definitiv cercul personajelor celebre: “look up here, i’m in heaven”.

Cum arată azi “Space Oddity”? Puțin demodată sonor, are 51 de ani, însă are aceeași frumusețe dramatică. În cântec se izbesc două curente opuse, corpul piesei este bazat pe folk cu influențe pop, iar lucrurile ce par secundare, cum ar fi chitara electrică și sintetizatorul, completează fantastic tabloul.

Tim Pope a făcut clipul ăsta și a folosit imagini inedite dintr-o interpretare live, la Madison Square, cu ocazia zilei de naștere a lui David. Împlinea 50 de ani și era atât de excentric, încât își cânta la propria aniversare. Sau poate doar zgârcit. Clipul mai conține și secvențe în coregrafia lui Édouard Lock, cel care i-a regizat turneul “Sound & Vision”.

Tony Visconti a reimaginat audio piesa și-a adus-o în 2019. Un omagiu pentru refuzul din urmă cu 50 de ani, un dublu omagiu, atât pentru david, cât și pentru Gus, mort în 2002.

“Ground Control to Major Tom, Your circuit’s dead, there’s something wrong

Can you hear me, Major Tom?”