DEPECHE MODE ll Spirit
7/10
Ce face ca interesul tău pentru Depeche Mode să fie același, după atâția ani? Ce te atrage, cu toate că nu ai frecventat depeșoteca din Zalomit? Ce resorturi mentale atinge numele lor? Un nou album este un prilej bun pentru un nou turneu?
La prima ascultare aș fi propus schimbarea numelui din DM în DN. 1, așa duminca pe la pranz. Dar lucrurile sunt puțin mai complicate. Mult mai complicate.
Când știi că inspirația a ajuns la fundul sacului, altele sunt lucrurile cu care captezi atenția. Experiența de viață aduce cuvântul în prim plan, pentru că Spirit este un album ale cărui versuri nu-și puteau găsi un context mai bun.
Este o combinație bună între producția lui James Ford (Foals, Arctic Monkeys, Klaxons. Florence & The Machine, Birdy) – care nu oferă nimic lin, totul este zimțat, totul scrâșneste, totul este furios – și cele mai explicite versuri cu încărcătură politică pe care Depeche Mode le-a scris până acum, cu mânie aș spune.
Știu că întotdeauna căutam hitul, acel Personal Jesus, Master And Servant sau I Feel You. Aici nu-l găsim, este ascuns. O variantă este, poate, So Much Love (piesă care trece cel mai bine prin toate perioadele și aduce, prin sound, când cu A Question Of Time, Enjoy The Silence sau I Feel You) sau space rock-ul Cover Me (alură de imn, cu senzația că este produsă de oricare membru Tangerine Dream, cu un bas ce reproduce ritmul cardiac, într-o repetitivitate care crește în intensitate și dramatism și care nu poate ascunde tenta glacială). Sau You Move (o piesă la granița dintre industrial și electro, probabil perfectă pentru a face trecerea de la Violator la SOFAD și pe care scrie cu litere mari SEX). Fără să uităm piesa de deschidere Going Backwards (un alt cântec travestit în rock cu influențe de blues și din care nu retinem neapărat, cum ar fi normal, primele versuri “We are not bigots, we have not evolved / we have no respect, we have lost control” ci, mai degraba, dublajul lui Martin, “We feel nothing inside” repetat obsesiv).
Așa cum furia și frustrarea se strâng în distorsul de la Scum în cele trei cuvinte “pull the trigger”, așa calmul pastoral degajă din Eternal. Prima și ultima piesă (Fail) nu-s alese întâmplător, ele transmit același mesaj, ignorarea semnelor din jurul nostru, de fapt ăsta este spiritul albumului: schimbările climatice, regresul democrației, distrugerea planetei și putem forța nota cu mai noile și la modă “fake news”. “We’re going backwards, Ignoring the realities, Going backwards, Are you counting all the casualties?” vs “People, do we call this trying? We’re hopeless, forget the denying, Our souls are corrupt, Our minds are messed up, Our consciences, bankrupt, Oh, we’re fucked”.
Spirit face un altfel de activism față de acel al lui Bono (U2), poate mai sincer și mai valoros și este, poate, cel mai bun album Depeche Mode de la Songs Of Faith And Devotion.
Piese cheie: So Much Love, Cover Me, You Move, Going Backwards.
Photo Credit – Francesco Prandoni
