Distant Populations – Quicksand
Despre Quicksand se poate spune că sunt un “super grup” având în vedere componența, și anume: solistul și chitaristul Walter Schreifels (una dintre figurile marcante ale mișcării hardcore din New York, membru încă din 1986 în legendara “Gorilla Biscuits” și mai târziu solist în “Rival Schools”), la bas îl avem pe Sergio Vega (basistul Deftones), iar la tobe pe Alan Cage (membru și în trupa Seaweed).
Quicksand a început să cânte la începutul anilor ‘90, atunci când au pus pe piață două albume absolut minunate (Slip-93, Manic Compression-95). Și activitatea live a fost puternică, cu turnee alături de Rage Against The Machine, Living Colour și White Zombie. După care a urmat o pauză de aproape 15 ani. Au revenit în 2012 pe scenă, plini de energie și entuziasm de a aduce muzică nouă. În 2017 apare și albumul “Interiors”, iar acum în luna august 2021 au pus pe piață al 4 lea album din discografie. “Distant populations”.
Albumul este produs de Will Yip (cel ce a lucrat la albume Nothing, Lauryn Hill, Title Fight) și înregistrat în februarie 2020 exact înainte de declansarea pandemiei. Mixul și mastering-ul s-au întins pe o perioadă de un an alături de Josh Wilbur (Gojira, Killer Be Killed, Soulfly), iar superba copertă a lui Tetsunori Tawaraya are ceva din vibe-ul anillor ‘60.
Pe album găsim un mix de Fugazi, Jawbox, Helmet și Sunny Day Real Estate, cu care am fost deja obișnuiți de la începuturile trupei. Dar, din punctul meu de vedere, aici cu mai mult groove ce se simte din plin încț de la primele două piese (“Lightning Field” și “Colossus”). Mai avem și părți de shoegaze pe album, mai există și preferatele mele “Missile Command” și “Phase 90”.
“Katakana” sau “EMDR” consolidează din plin ceea ce cântă Quicksand, iar pe piesa “Brushed” parcă aud și ceva din Oasis și anii ‘90. Sunt în total 11 piese ce se întind pe o durată de 33 de minute și parcă nu este nevoie de mai mult pentru că au reușit, cumva, să umple tot ce trebuie ca acest album să fie minunat.
Este un material cu o tema actuală, cu povești despre izolare, distantare, după cum spune și titlul lui “Distant Populations”, iar pe piesa “Inversion” există aceste versuri care însumează într-un fel ce se întâmplă în jurul nostru: “Distant populations going nowhere/So far away from us, you wouldn’t know where”….
Un album care, pentru mine, este în Top 5 din acest an!