Eclectic Albums Of The Year 2019

După un tur de forță în luna noiembrie, am reușit cu greu să aleg zece albume din 2019. Sunt o grămadă de discuri bune care au rămas pe afară, dar în ultimele două săptămâni, tot ascultâdu-le pe astea zece, mi-am dat seama că au un numitor comun. Nu sunt doar o colecție mișto de piese. Fiecare dintre ele transmite un mesaj puternic, o stare, sunt organice, reflectă niște preocupări reale ale oamenilor ăștia care cântă.
Până la urmă sunt zece fotografii și, dacă vreți, un răspuns pe care muzica cu mesaj îl dă conservelor.

Italo disco cu frâna de mână trasă. Despre asta e vorba stilistic în “Close To Grey”. Pus în scenă într-o formă cinematografică. Chromatics face mici bolerouri, adaugă elementele treptat, strat după strat, imaginea completă apare abia la final. “Close To Grey” este doar un capitol în serialul pe care-l produce Chromatics. Un episod ceva mai slab decât cele de dinainte, dar care lasă impresia că lucrurile se pot schimba cu ușurință. Singura creștere care este sesizată este pe nivelul de producție.
Piese cheie: On The Wall, The Sound Of Silence, You’re No Good

“i,i” poate fi considerat cel mai puțin inspirat abum Bon Iver. În orice caz, are cel mai bolovănos și ciobit sunet de până acum. Justin Vernon se joacă cu sunetul și-i pune numeroase piedici, îl sugrumă, cu toate că folosește aceeași combinație de chitări acustice, pian și instrumente de suflat ce se amestecă cu sunetele electronice. Cu tot efortul ăsta de autodistrugere, “i,i” pare ceva mai pozitiv, cel puțin față de predecesorul său, “22, A Milion”.
Piese cheie: Hey, Ma, Naeem, Faith

Fiul lui Cohen, Adam a reușit pentru discul ăsta o distribuție stelară de muzicieni, precum Daniel Lanois, Jennifer Warnes, Beck, Feist, Bryce Dessner de la The National și chitaristul spaniol Javier Mas. Nu mai este un disc cântat, este unul recitat, instrumentația este intimă și sublimă și nu deranjează nicio clipă fragila și calda voce a lui Cohen. După ce a terminat “You Want It Darker”, care a fost lansat cu doar 19 zile înainte de moartea sa în 2016, Leonard Cohen nu s-a oprit din lucru, a continuat să scrie și să înregistreze până când viața i-a scăpat printre degete.
Piese cheie: Happens To The Heart, Thanks For The Dance, The Hills

Nimic nu avea să prevestească furtuna iscată de noul ei disc. Evoluția de la soft folk-ul de canapea la ambiguitatea asta sonică este imensă. Ce adaugă Olsen din plin este drama, pe care ne-o induce în două moduri: atitudine și producție muzicală cu aranjamente copleșitoare. Vocea este electronul liber, cam fără control, uscată, rece și cam îngropată de straturile muzicale. “All Mirrors” este un disc neanticipat care o duce pe Olsen în locuri nici de ea bănuite.
Piese cheie: Lark, All Mirrors, What It Is

Majoritatea fanilor The National este conectată cu Berninger. O conectare fizică pe alocuri, pentru că Matt te poate face să simți cu putere cele mai urâte frici, dar și cele mai frumoase bucurii. “I Am Easy To Find” face cumva ca această conexiune să rămână în continuare, dar diminuată pentru că de data asta Berninger face parte din întreg și nu mai este el punctul central. Vocea sa stă lângă cele ale legiunii de femei care participă pe aproape toate piesele discului: Gail Ann Dorsey, Eve Owen, Diane Sorel, Mina Tindle, Lisa Hannigan, Sharon Van Etten, Kate Stables și Brooklyn Youth Chorus.
Piese cheie: Quiet Light, Rylan, Light Years

Howard este o mare maestră a împletirii stilurilor și a stărilor sufletești. “Jaime” este o lucrare apropiată de Britany și cu o semnificație puternică. Albumul poartă numele sorei lui Howard, care a murit la 13 ani, după ce a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer. Dar albumul nu este despre Jaime, este despre Brittany și despre vulnerabilitatea ei, despre identitate, sexualitate și traumatisme. Un album splendid pentru o exorcizare în care sexul, rasa și religia sunt tratate în primul rând cu lirism.
Piese cheie: Stay High, Baby, Short And Sweet

“Ghosteen” este primul disc pe care Cave a avut puterea să-l scrie integral, după moartea fiului său din 2015. Muzical, el poate fi considerat într-o mică derivă, este ceea ce Cave nu a făcut niciodată până acum. Discul nu are deloc ritm, sintetizatorul analogic, pianul și chitara ne oferă senzațiile muzicale. Însă vocea lui Nick reușește să fie instrumentul principal. Totul se supune ei, ea dă direcția, ea dictează emoțiile. Dublul disc este personificat, cântecele de pe prima parte sunt copiii, cele de pe a doua, părinții. Pe un fundal devastator de trist, “Ghosteen” este autoportretul lui Cave la 62 de ani.
Piese cheie: Waiting For You, Leviathan, Hollywood

Yanya a crescut la Londra, părinții fiind artiști vizuali și a fost deprinsă cu latura artistică.
“Miss Univers” este în primul rând o colecție destul de diversă de piese, dar ele respectă un șablon. Există o linie de asamblare, chitară, elemente de percuție și multe, multe voci. Pare puțin. Dar elementele astea fixe, ocazional alături de altele, umplu camera de sunete și asta e o treabă a dracului de grea. Sigur că uneori Yanya scapă din plasa de siguranță, rar, dar și atunci sunetul este aglomerat rațional. În fond, “Miss Universe” este un disc intim ce vine din vulnerabilitatea Yanyei.
Piese cheie: Safety Net, Angels, Heavyweight Champion Of The World

Ceea ce era puțin probabil s-a întâmplat. “Magdalene” este, din anumite puncte de vedere, un album care urcă doza de emoție mai sus decât “LP1” din 2014. În timp ce albumul de debut era futurist, venit parcă de pe Venus, succesorul său găsește inspirație în povestea Mariei Magdalena. Tahliah a scris albumul în timpul destrămării unei relații și a unei operații destul de complicate. “Magdalene” trebuie privit ca un album al reconstrucției după prăbușire, cu o forță de neoprit.
Piese cheie: sad day, fallen alien, cellophane

Fata care nu se sfia să declare că vaginul ei are gust de Pepsi Cola revine cu un album complex, complicat și elegant. Subiectele ei sunt într-o mare măsură repetitive, libertatea este una dintre țintele ei predilecte. La asta ea mai adaugă și transformările prin care trece societatea americană. “Norman…” este un disc al căutărilor Americii, însă nu într-un mod atât de propagandistic și pastoral cum a reflectat Rockwell Visul American. Este albumul consacrării și al încoronării sale drept Regină a pop-ului șui în care cuvântul, iată, trece de multe ori în fața muzicii pentru că este, cum spune Lana, “one of the last forms of magic”.
Piese cheie: Doin’ Time, California, Cinnamon