ELTON JOHN II Rocket Man

Pfuu, cu ce notă seacă și tăioasă ca o secure începe “Rocket Man”. Nota de pian este ghilotina ce cade. Este ca un flash, un scurt circuit nervos, pe care îl percepi cu greu, un deranj abia simțit. Vocea lui John intră și acoperă golul, liniștea de după căderea lamei, acea fracție de secundă când teama se amestecă cu groaza. Este ca atunci când toată lumea își ține respirația, privind speriată-n gol. Pianul merge urmăr la umăr cu Elton, de fapt, sunt una și aceeași persoană. Compliticatea asta functioneaza aproape un minut, piesa capătă amploare cu căteva acorduri de chitară, tobe și un bass anemic. Dar intrepătrunderea lor este atât de meșteșiugit făcută de Gus Dudgeon (da, Space Oditty), iar refrenul este atât de cursiv, de ușor de reținut. Legile fizicii nu se mai aplică, totul plutește, suntem imponderabili. La atitudinea asta spațială contribuie și clapele de la mijlocul piesei, simple, discrete, în planul doi. Este uimitor cât de mult se poate obține cu discreție, cu calm. Totul este așezat cu știință, fără lucruri fortuite. Efectul nu este unul de atenuare ci de super amplificare. Forța imensă ce transpiră din “and I think it’s gonna be a long long time / ‘Till touch down brings me round again to find” vine din calmul cu care Elton cântă. Este unul dintre Jedi, înainte ca Lucas să-i înventeze. Singura parte mai violentă, dar și ea încadrată minunat, este chitara care puntează și accentuează “I’m a rocket man” la fiecare refren. Este acea cantitate de mișcare bruscă și momentană pe care o determină lovirea coardelor de chitară. Este acea mișcare capabilă să dezvolte o reacție în lanț.

“Rocket Man” a fost compusă de John pe versurile lui Bernie Taupin. Un cuplu de forțe, în adevăratul sens fizic al lui, egale, paralele și în sensuri opuse. Taupin s-a inspirat pentru versuri din povestea lui Ray Bradbury, “The Rocket Man”, apărută în cartea “The Illustrated Man”, în 1951. Cartea s-a transformat într-un film în 1969, dar, din păcate, “The Rocket Man” nu a fost selectată pentru a fi una dintre poveștile spuse în el. Cărțulia lui Bradbury conține povești care descriu o relație complicată între tehnologie și psihologie. “The Rocket Man” este despre dragostea unui astronaut pentru stele și spațiu, dar pe care o împarte cu cea pentru familie. El este rupt între realitățile astea două. Refrenul înglobează dualitatea asta sfâșietoare într-un singur vers “I’m not the man they think I am at home”. Poate unele piese, asta printre ele, nu lasă loc de interpretări. Poate. Sunt ceea ce spun versurile că sunt și nimic mai mult, o povestire. Dar tocmai de la partea asta de refren putem pleca cu speculațiile. Elton John și-a recunoscut bixesualitatea în 1976, iar piesa este apărută în 1972. Melodia poate fi interpretată și ca un simbol al modului în care vedetele rock sunt izolate de prieteni, familie și lumea reală de către cei cu putere în industria muzicală. Sunt trimiteri în sensul ăsta, “I miss the earth so much I miss my wife” și “Mars ain’t the kind of place to raise your kids / In fact it’s cold as hell”. Ambele sunt bine înșurubate contextual, dar la fel de bine pot fi metafore. Mulți au speculat ca “Rocket Man” este și despre consumul de droguri. “High as a kite” ar putea, probabil, sugera asta, dar la fel de bine se mulează pe contextul spațial creat de Taupin. 

“Rocket Man” se referă, de fapt, la uniformizarea vieții noastre. Și o întelegem pe deplin când privim clipul piesei. Astronautul ajunge să se urce în naveta spațială ca într-un tren. Banalizarea acestui fapt face ca meseria lui de cosmonaut să fie identică cu a oricărui muncitor din fabrică. Exprimă, la fel ca și în cazul muncitorului (sau dacă vrei al unui contabil, șofer, medic), plictiseala, repetitivitatea, rutina. Și o știm, o știm al dracului de bine pe pielea noastră după ce entuziasmul ni s-a scurs într-o baltă de deziluzie, fix în mijlocul Bulevardului Vieții. Și în cazul ăsta trimiterile sunt cât se poate de clare. Ne facem treaba “five days a weeks” și nu înțelegem de cele mai multe ori care este “all this science” din spatele acțiunilor pe care le îndeplinim zilnic. Joburile ne otrăvesc viața, ne ard, ne prăjesc creierul, ne mutăm după ele chiar dacă nu ne convin “mars ain’t the kind of place to raise your kids”, pentru că multe dintre ele sunt de rahat “in fact it’s cold as hell”.

“I think it’s gonna be a long long time…”