Ghosteen – Nick Cave And The Bad Seeds

Dacă durerea sufletească ar avea o unitate maximă de măsură, atunci Ghosteen ar putea fi luat în calcul pentru a deveni așa ceva. Nick Cave ne oferă, probabil, cel mai puternic album al său, o metamorfoză a durerii și o meditație asupra mortalității.

Ghosteen este primul disc pe care Nick Cave a avut puterea să-l scrie integral, după moartea fiului său, Arthur, într-un nefericit accident în 2015. Ca ascultător îți trebuie ceva stomac să poți digera așa ceva, pentru că știi ce încărcătură are. Muzical, el poate fi considerat într-o mică derivă, pentru că este ceea ce Cave nu a făcut niciodată până acum. Dar asta este doar o primă impresie.

Eu nu-l pot clasa în niciunul dintre sertarele cu care eram obișnuit să lucrez până acum, dar nu cred că este un lucru rău. Sunt lucruri atât de personale încât orice încercare de clafisicare este nulă.

Discul nu are deloc ritm, sintetizatorul analogic, pianul și chitara ne oferă senzațiile muzicale. Însă vocea lui Nick reușește să fie instrumentul principal. Totul se supune ei, ea dă direcția, ea dictează emoțiile. Dublul disc este personificat, cântecele de pe prima parte sunt copiii, cele de pe a doua, părinții. 

Ghosteen este un disc pe care-l recomand celor care au dorința de supraviețuire sufletească, celor care vor cu orice preț să depășească suferința și care au capacitatea asta. Pentru că Nick Cave privește trauma ca pe un proces de vindecare. 

Ghosteen este un material care umanizează, te aduce în puncte în care întrebarea “care este cel mai rău lucrur ce mi se poate întâmpla?” este la ea acasă. Este în același timp supliciu și premiu pentru toți cei care au reușit să-l parcurgă. La finalul lui poate fi lumina.

Pe un fundal devastator de trist, Ghosteen este autoportretul lui Nick Cave la 62 de ani.