Hyde & Beast || Keep Moving

Toata nostalgia anilor ’60 si ’70 s-a varsat in albumul asta. Si ca sa localizam si mai bine nostalgia, sfarsit de ’60, inceput de ’70. Acum ca-i extrem de clar, sa mai adaugam ca trupa e formata din 2 tobari, bateristi, drumeri, oricum le ziceti tot acolo ajungem. Deci, in mare, comparatia cu The Black Keys se cam duce.

hyde-and-beast-photo-by-ian-west-www-ianwestphoto-com-1

Dave Hyde (Hyde) de la Futureheads si Neil Bassett (Beast) de la Golden Virgins au mesterit primul lor album in 2011, iar acum vin cu al doilea, cam in siajul primului.
Versurile sunt atinse usor de aripa tristetii, dar productia duce albumul intr-o zona luminoasa. Compozitiile lor au carlig, iar productia a adaugat de toate, de la dulcegarii saxofoniste (Forever Your Own) si voci suprapuse, pana la chitari semi prafuite.
Keep Moving este pana la urma un superb album tribute adus eroilor copilariei, iar acestia se numesc The Beatles (aluzii evidente pe Keep Moving si Blown Away), Marc Bolan (pe Blue), Randy Newman (pe Open Your Heart), Bob Dylan (pe Blown Away).
Numai lume buna.