INDIE Recapitulare 2024

Indie:intersecția dintre ceea ce nu e mainstream, jazz sau world music.
Scuzați confuzia, dar să lămurim un lucru: când spunem indie, vorbim despre o gamă mare muzicală. Prin unele locuri se află la intersecția dintre ceea ce nu e mainstream, jazz sau world music. De fapt, tocmai această deschidere face ca scena indie să fie atât de diversă. În 2024, diversitatea a fost mai evidentă ca niciodată, peisajul pe care l-am surprins este nebănuit de mare și oscilant.
Anul acesta, s-a și experimentat, dar s-a și apelat la rădăcini. Fie că a fost vorba despre fuziuni de genuri, instrumentație neconvențională sau structuri melodice ciudate, rezultatul a fost unul care m-a atras și m-a făcut să ascult cu atenție.
Evoluție creativă: cum indie-ul rescrie regulile
Schimbările de direcție muzicală, adoptate de unele trupe, nu au fost doar curajoase, ci și bine gândite, și fără trădări (prea mari) ale stilului.
Nume consacrate au ieșit din carapacea lor, mi-au atras atenția și artiști noi, iar scena indie “a înflorit” sub forma unui “buchet” de stiluri și influențe. Tinerii au adus prospețime și idei cool, în timp ce veteranii mai au multe de spus. Fiecare a adăugat câte o nuanță, iar pentru mine, rezultatul este unul mișto.
Indie și alternative rămân într-un spațiu unde se respiră mai liber și fără prea multă presiune. Poate și ăsta este unul dintre motivele pentru care se rescrie, se reinventează, se joacă.
Încep prezentarea albumelor interesante din 2024 și mai jos aveți un playlist pe Spotify, piesele se succed în ordinea în care sunt menționate în text.

FONTAINES D.C.: de la post-punk la un sound cinematic
Aș începe cu niște băieți al căror disc nu ar trebui să lipsească din nici un clasament de sfârsit de an. Fontaines D.C. a lansat un album de post-punk modern care atacă teme sociale și politice, iar băieții sunt descriși de NME drept “poeții moderni ai disonanței urbane”.

Romance e foarte cool în primul rând pentru schimbarea de sound și pentru importanța temelor abordate. Arată o despărțire, destul de bunicică, de influențele lor anterioare de post-punk și grunge și dă o viziune mai expansivă și realistă a rock-ului alternativ. Sound-ul îmbină elemente de cinematice, motive western și aranjamente de coarde.
Pitchfork laudă albumul pentru viziunea largă, remarcă combinația dintre tensiune și pasiune, în special pe piese ca Romance și Horseness Is the Whatness. Rolling Stone confirmă maturizarea trupei și spune cum Fontaines D.C. îmbină rădăcinile irlandeze cu o direcție mai fantastică.
Discul este un salt într-o lume sonoră mai largă și un punct de cotitură pentru Fontaines D.C.. Este albumul care-i transformă într-o trupă capabilă să atace teme mai profunde.
Peisaje poetice și vise californiene: Pick-Up Full Of Pink Carnations de la THE VACCINES
Nostalgiile, elegiile și peisajele poetice din Pick-Up Full of Pink Carnations de la The Vaccines, arată influențe californiene puternice, atât în sunet, cât și în teme. Ele sunt inspirate de experiențele liderului trupei Justin Hayward-Young în vestul Statelor Unite.

Albumul a fost lăudat, în special pentru piese ca Sometimes I Swear și Heartbreak Kid. Este o combinație a refrenelor cu o energie pur rock and roll. Temele lirice se duc spre melancolie și vise americane, cu versuri în care sunt evocați autori și simboluri culturale americane precum Mark Twain și Edgar Allan Poe.
Chiar și titlul albumului este inspirat dintr-o reinterpretare a celebrului cântec American Pie al lui Don McLean. Toată combinația asta, de peisaje poetice și structuri pop-rock solide, face ca albumul să fie un material bun în discografiei trupei.
Emoții, energie și evoluție: Can We Please Have Fun de la KINGS OF LEON
Kings of Leon au lansat un album ce analizează stări, dispoziții mentale și emoționale ce merg, în mare parte, spre relațiile și dinamica familială.

Mojo a remarcat îmbinarea dintre tradițiile rock sudic și influențele indie, iar BBC a descris albumul drept “o confesiune emoțională”.
Can We Please Have Fun întoarcere trupa la rădăcinile rock-ului lor experimental.
Discul se deschide cu piesa atmosferică Ballerina Radio, care evoluează spre un vibe de rock britanic, Rainbow Ball face un mix între chitare distorsionate, inspirate din punk și melodiile melancolice, iar piese ca Nowhere To Run și Nothing To Do amintesc de sunetul lor rock de arenă și sunt ideale pentru concerte. Au refrene care te fac să cânti alături de trupă.
Albumul arată încercarea trupei de a se elibera de convențiile recente, combină energia rock-ului brut cu noi sunete și deși nu este o revenire completă la stilul lor inițial, oferă o combinație interesantă pentru fanii de multă vreme, dar și pentru noii ascultători.
THE BLACK KEYS revine cu Ohio Players: rădăcini blues și explozie de energie
The Black Keys a reușit să ne atragă atenția cu un album cu care își întărește legătura cu rădăcinile blues-ului american. Schimbare, curaj, păstrare de ADN.

Ohio Players a fost lăudat de critici pentru colaborările sale și pentru sunetul reîmprospătat al trupei. După ce ultimii câțiva ani ai The Black Keys au fost marcați de albume considerate de mulți critici ca fiind mai puțin inovatoare, materialul nou aduce o energie mișto datorită invitaților speciali.
Beck este prezent pe mai multe piese, inclusiv la Beautiful People (Stay High). El dă piesei o atmosferă electro-pop. Noel Gallagher și Greg Kurstin își pun amprenta pe alte cântece importante. Lil Noid și Juicy J aduc un element de hip-hop pe piese cum ar fi Candy And Her Friends sau Paper Crown.
Mojo și Glide au remarcat că acest album oferă un mix între stilul blues-rock care i-a consacrat și noi incursiuni în muzica pop și soul. Faptul ăsta îl face să fie perceput ca cel mai “complet” album al lor din ultima perioadă.
Recenzia de la NME spune că materialul este “o explozie autentică de energie și pasiune”, iar stilul lor “brutal și energic continuă să atragă un public devotat”.
Frog in Boiling Water, DIIV abordează colapsul societății prin shoegaze și post-rock
Colapsul societății, disperarea existențială și dificultățile vieții moderne sunt principalele teme pe care DIIV le tratează în Frog in Boiling Water.

Subiecte grele, care sunt combinate cu sunetul caracteristic al trupei, un amestec de shoegaze atmosferic și post-rock experimental.
Din punct de vedere sonor, discul se construiește pe baza lucrărilor anterioare ale trupei. Adaugă breakbeats, elemente industriale la chitarele visătoare, un amestec care combină momente de melancolie intensă cu licăriri de speranță. Asta se poate auzi în piesa In Amber.
Din punct de vedere liric, albumul este dens în comentarii sociale, cum ar fi pe piesa Soul-Net, care vorbește despre deziluzia generată de teoriile conspirației online.
Titlul albumului, Frog in Boiling Water, face referire la metafora din cartea lui Daniel Quinn, The Story Of B, despre colapsul gradual și nevăzut al societății sub presiunea capitalismului.
Un album despre pierdere și creștere: On The Edge Of a Lost and Lonely World de la HUMANIST îmbină emoție și sunet fabulos
Ce au în comun Isobel Cambell, Dave Gahan, Carl Hancock Rux, Ed Harcourt sau James Cox?
On The Edge Of a Lost and Lonely World, cel mai recent album semnat Humanist, un proiect condus de Rob Marshall, este punctul lor de întâlnire.

Discul îmi pare o navigare smart printre subiecte lirice profunde și emoționale și o căutare sonoră fabuloasă (găsită și exploatată). Temele albumului: vulnerabilitatea, pierderea și renașterea.
Colaboratorii lui Marshall intervin în toată combinația asta de peisaje sonore ample, dominate de chitară. Tinnitist a remarcat abilitatea lui Marshall de a îmbina temele lirice cu structuri muzicale ce evolueaza.
Albumul este o extensie maturizată a discului de debut, influențată de pierderi personale și creștere artistică, inclusiv moartea colaboratorului și prietenului, Mark Lanegan.
Chiar este foarte greu să recomand două, trei piese, dar Brother se detașează și prin muzicalitate și prin greutatea pe care Dave Gahan i-o dă.
Cea de a doua ar fi Happy, cu Ed Harcourt la voce și cu intro în care te-ai aștepta să intre cu vocea Elizabeth Fraser, atât de Cocteau Twins sună începutul piesei.
Buzz Magazine evidențiază contribuția la unitate a artiștilor invitați. În plus, observă că viziunea lui Marshall “strălucește printr-un sunet mai rafinat și mai rezonant comparativ cu albumul său de debut”.
Discul oferă “un amestec captivant de vulnerabilitate, lumină și măiestrie muzicală”.
Cartoon Darkness: AMYL AND THE SNIFFERS combina energie punk cu refrene catchy și umor
Mult nerv găsim și în Cartoon Darkness al trupei Amyl And The Sniffers. Trupeții sunt apreciați pentru energia punk și pentru abordările curajoase și adesea amuzante ale frustrărilor cotidiene.

Albumul arată spiritul autentic și nepoliticos al trupei, o caracteristică mai veche, dar cu un plus de sofisticare și o diversitate mai mare. The Skinny spune ca discul combină “sunetul punk energic al trupei cu refrenuri catchy și versuri inteligente”.
Piese precum Jerkin sunt caracterizate prin energia explozivă și umorul de care dau dovadă, în timp ce piese ca Bailing On Me și U Should Not Be Doing That scot în evidență abilitatea trupei de a combina melodiile cu o atitudine tranșantă.
Cu un amestec de punk, imnuri catchy și balade neobișnuite, Cartoon Darkness este un moment în cariera Amyl And The Sniffers. Cred că-s gata să pătrundă mai adânc și în mainstream.
De la liniște la grandios: Small Changes, arta transformării în muzica lui MICHAEL KIWANUKA
La polul opus ca intensitate, Small Changes al lui Michael Kiwanuka. Este un follow-up al albumului său nominalizat la Grammy, KIWANUKA, și merge mai adânc către elemente de soul, R&B și rock.

Pitchfork crede că Small Changes va consolida și mai mult poziția lui Kiwanuka ca una dintre cele mai clare voci ale muzicii soul contemporane.
Discul prezintă teme despre schimbarea personală sau conexiunile umane, într-un context muzical amestecat, eclectic, dar fluid sonor.
Titlul, Small Changes, arată modul în care transformările aparent minore pot avea un impact profund asupra vieții și perspectivei. Kiwanuka ne duce către o experiență cinematică. Pe parcursul pieselor, albumul trece de la momente de liniște la pasaje orchestrale grandioase.
Discul scoate în evidență coerența și abilitatea lui Kiwanuka de a crea o atmosferă intimă, dar expansivă. Pitchfork a evidențiat “echilibrul dintre sinceritatea versurilor și complexitatea muzicală”, care îl transformă într-un proiect de “healing music”.
Floating Parade, piesa de deschidere, face o introducere într-o atmosferă visătoare. Este linia pe care întregul album merge. Orchestrațiile sunt delicate și te transportă într-un spațiu ce te îndeamnă la multă gândire.
Apoi Rebel Soul îți dă o energie ciudată. Este lentă, dar chitara electrică împreună cu pachetul de coarde, cu ritmul tobei și cadența pianului fac magie.
Lowdown (Part I & II) este fragmentată în două părți. Este un contrast interesant între melancolie și o abordare mai optimistă, cea din partea a doua.
Small Changes demonstrează de ce Michael Kiwanuka este unul dintre cei mai apreciați artiști ai generației sale.

Mountainhead de la EVERYTHING EVERYTHING: conexiuni, tehnologie și fericire
Într-o lume din ce în ce mai nebună și rapidă Mountainhead de la Everything Everything atinge teme de țicneală socială, ambiție nesăbuită și impactul tehnologiei asupra conexiunilor umane.

Presa remarcă începutul exploziv al albumului cu piesa Wild Guess, care te duce către o atmosferă vivace și lipicioasă, potrivită pentru o zi de vară la plajă. Piesa R U Happy? este melancolică, iar solistul Jonathan Higgs pune întrebări despre fericire, întrebări care răsună adânc, asemenea scenelor memorabile din The Pursuit of Happiness.
Stereoboard subliniază contrastul dintre energia unor piese și melancolia altora. Asta face ca ascultarea discului să-ți dea o stare diversă și imersivă.
Everything Everything continuă să își extindă zonele muzicale, folosește versuri scrise cu cap și o varietate de texturi instrumentale pentru a schița o lume, până la urma, imaginară.
Între britpop, synth-pop și jazz futurist: MGMT impresionează cu Loss Of Life
Evoluție accesibilă, asta aș spune scurt despre Loss of Life de la MGMT. Discul arată o evoluție în stilul lor, îmbină panseurile despre existență cu o combinație largă de genuri muzicale.

Materialul aduce la un loc tonurile psihedelice caracteristice MGMT cu influențe din britpop, synth-pop-ul anilor ‘80 și glam rock. Nothing Changes și Dancing In Babylon arată experimentul muzical prin aranjamente, texturi și peisaje sonore.
De exemplu, Nothing Changes evoluează de la o baladă melancolică la un final inspirat de jazz futurist, care parcă arată tensiunea dintre speranță și disperare.
Loss of Life a fost descris ca fiind unul dintre cele mai accesibile albume din discografia MGMT.
Întunecat și eclectic: Only God Was Above Us, un nou capitol pentru VAMPIRE WEEKEND
Tot schimbare și tot semnificativă este Only God Was Above Us de la Vampire Weekend. Sonor, trupa se îndreaptă spre un sunet mai întunecat și mai experimental.

Albumul vorbește despre anxietate, conflict și nostalgie, în special legătura trupei cu rădăcinile din New York. Este descris ca fiind “mai murdar” și “mai comprimat”, atât sonor, cât și tematic. Tonul este introspectiv și, uneori, cinic.
Liric, abordează teme legate de moștenire (nu financiară) și reflecție personală, cum ar fi în piesele Gen-X Cops și Mary Boone, care fac referire, atât la critici sociale, cât și la cultura pop. Sonor, referirile sunt făcute cu breakbeats, sample-uri și instrumentație eclectică.
Discul este un amestec între nostalgia trecutului și deziluzia prezentului. Albumul se încheie pe un ton de reconciliere posibilă, cu piesa Hope, care exprimă o rugăminte.
Emoții, lumină și întuneric: I Love You So F**ing Much de la GLASS ANIMALS
În I Love You So F**ing Much, al trupei Glass Animals, găsim teme foarte personale.

Gamă mare de emoții care amestecă gândurile și experiențele personale, în special cele provenite din propria luptă a solistului Dave Bayley. El vorbește despre sentimente de disperare și singurătate, dar reușește să aducă și speranță în căutarea iubirii în diversele sale forme.
Sonor, albumul are o abordare mai extinsă comparativ cu discurile vechi și se ajuta de sintetizatoare din anii ’80 și efecte spațiale, inspirate de artiști precum David Bowie.
Povestea albumului este influențată de dorința lui Bayley de a crea un “album spațial” și folosește vastitatea cosmosului ca metaforă pentru poveștile de iubire și călătoriile emoționale personale.
Creatures in Heaven se concentrează pe euforia iubirii de început, în timp ce A Tear in Space (Airlock) se concentrează pe tensiunea dintre iubire și autodistrugere.
THE SMILE împinge frontierele muzicii cu Cutouts: o continuare diferită a lucrărilor RADIOHEAD
Amestec de rock, jazz și muzică avangardistă, Cotouts reprezintă o evoluție a lucrărilor anterioare The Smile.

Discul are aranjamente complexe, o utilizare inovativă a elementelor orchestrale și păstrează, clar, legături cu rădăcinile lor din Radiohead.
Pitchfork arat că Cutouts “se îndreaptă către teme mai întunecate”, în special prin versurile apăsătoare ale lui Yorke. Abordează anxietăți existențiale, sociopolitice și de mediu.
Zero Sum are ritmuri complexe și stratificate, în timp ce Tiptoe este o baladă tulburătoare care pune în valoare finețea vocală a lui Yorke, alături de aranjamente orchestrale bogate.
Pentru fanii lucrărilor lui Thom Yorke și Jonny Greenwood cu Radiohead, Cutouts este o continuare interesantă, dar distinctă. Discul combină energia nervoasă a Radiohead cu structuri muzicale mai experimentale și complexe.
Este genul de muzică pe care o faci când ai ajuns la un nivel la care mai conteză doar plăcerea personală. Aproape fără niciun interes de a plăcea celorlalți, doar pentru plăcerea personală.

My Method Actor: un album personal și universal al lui NILUFER YANYA, îmbibat cu poezie
Lirica poate conta uneori foarte mult. My Method Actor al lui Nilüfer Yanya iese mult în evidență pentru versurile care vorbesc atât de clar despre vulnerabilitate.

Discul îmbină aranjamente sofisticate cu teme profunde de autoreflecție, vulnerabilitate și putere. Keep On Dancin și Like I Say (I Runaway) pun în valoare puterea lui Yanya de a combina poezia cu o interpretare vocală plină de grație. Fata chiar are momente de catharsis și forță interioară.
Producția e destul de minimală, dar eficientă, cum ar fi chitara pedal steel și violoncelul (dă adâncime fără să copleșească piesele).
Pitchfork vede în bogăția tematică a albumului, un plus și o balanta “între analiza disconfortului și descoperirii de sine și puterea subtilă a vocii” lui Yanya.
Vocea transmite putere chiar și în momentele de intimitate liniștită, iar BBC și NPR aplaudă abilitatea artistei de a îmbina rock alternativ, soul și indie pop și spun că Yanya face “albumul atât personal, cât și universal”.
The Guardian și Consequence of Sound laudă albumul pentru coerența artistică și curajul său în a aborda povești emoționale. Dorința lui Yanya “de a îmbrățișa incertitudinea și vulnerabilitatea conferă albumului un aer sincer și cuceritor”.
Întuneric, catharsis, haos, auto-descoperire, durere și revelație: ST. VINCENT
All Born Screaming este un disc profund personal. St. Vincent își arată vulnerabilitatea, apărută după o perioadă de pierdere.

Albumul combină o gamă largă de genuri, de la grunge și industrial, la dream pop și funk. Toate sunt unite de voce și chitară
Prima jumătate a albumului este mai întunecată și mai haotică, cu piese ca Reckless care vorbește despre durere și deziluzie.
UNCUT Magazine remarcă începutul cu ”un ton delicat, aproape blând”, dar care se transformă rapid “într-o reflecție intensă asupra pierderii” unei persoane apropiate.
În contrast, So Many Planets este o piesă amplă, care combină rock-ul glam cu o meditație despre existenșă. Arată căutarea artistei pentru un loc liniștit în lume.
Cam asta este tema generală a albumului, aceea de a naviga prin haos și de a găsi momente de claritate și liniște.
All Born Screaming este un album al emoțiilor complexe și al experimentării sonore, demonstrând curajul lui Clark de a explora atât limitele personale, cât și cele muzicale.
My Light, My Destroyer: un album despre pierdere și conexiune, cu o poetică complexă
Rămâm la voci feminie speciale cu My Light, My Destroyer al Cassandrei Jenkins.

Un disc expansiv, dar doar pentru temele abordate, care vorbește despre fragilitatea umană, pierderea, izolarea și conexiunea cu alți oameni. Jenkins reușește să îmbine lirica existențialistă cu aranjamente muzicale elaborate, într-un stil care evocă influențe din folk, jazz și soft-rock.
UNCUT, care face o comparație cu discul anterior, crede că “albumul repetă estetica distinctă a lui Jenkins, dar cu o abordare mai largă”. Piese precum Aurora IL și Delphinium Blue integrează aranjamentele complexe și temele existențiale și fac un pas spre maturitatea ei muzicală.
Jenkins examinează vulnerabilitatea umană prin povestiri narative și imagini cosmice, evocă conexiuni profunde cu natura și universul.
Jenkins își păstrează stilul caracteristic de a combina observații cotidiene cu o poetică sofisticată, dar riscă uneori să pară repetitivă.
Totuși, piesele cele mai reușite, cum ar fi Clams Casino și Omakase, demonstrează, spune MOJO, “abilitatea ei de a-și extinde paleta sonoră fără a-și pierde autenticitatea”.
Tot MOJO descrie albumul drept “strălucitor și devastator în același timp”, în timp ce UNCUT îl vede ca pe “o afirmare a statutului său de artist în plină maturitate”.
Evoluție și emoție: BRITTANY HOWARD cu What Now îmbină soul, funk și rock cu mesaje puternice
Și tot la evoluții masive: Brittany Howard evoluează imens cu al doilea sau disc, What Now.

Genuri diverse, Howard combina fără cusur și amestecă soul, funk, rock și electronică cu teme personale și sociale, mai abstracte și generale. Dar lasă spațiu pentru interpretarea personală a ascultătorului.
Prove It To You ne duce către o atmosferă disco în stilul Donna Summer. Howard strălucește și vocal, trecerea între imnuri puternice și balade delicate o face fără efort.
Capacitatea ei de a transmite emoții brute, este vizibilă pe Every Color In Blue cand “surprinde tensiunea dintre dragoste și pierdere, o temă recurentă pe album” după cum spune și Pitchfork.
Albumul include și gânduri mai adânci, deschide întrebări, cum ar fi poezia A Brave And Startling Truth de Maya Angelou, pe care o folosește ca interludiu. Aceasta aprofundează forțele duale ale umanității.
Omenirea are puterea de a se distruge reciproc, dar poezia recunoaște, de asemenea, “adevărul uimitor” al umanității — puterea de a crea pace și o lume liberă de violență.

Cover-uri cu stil: NOUVELLE VAGUE recompune hituri clasice cu aer francez
Cover-urile pot fi și ele originale dacă la baza lor stă o altă adordare. Should I Stay Or Should I Go strânge versiuni de la The Clash, Tears For Fears sau Billy Idol și este un nou capitol al nucleului Nouvelle Vague, parte din proiectul lor mai amplu de reinterpretare a hiturilor clasice de punk și new wave.

Toată “mișcarea” asta a fost remarcată pentru abordarea inspirată din stilurile new wave, reggae și ska și pentru recompunerea acestor piese iconice.
Fondatorii, Marc Collin și Olivier Libaux, și-au propus să aducă fiecărui cover o abordare distinctă. A ieșit ceva complet nou, dar cu respect pentru original și-mi este foarte greu să aleg.
Cu toate astea, aș merge, pentru exemple, către Should I Stay Or Should I Go, Shout și People Are People. Criticilor le-a plăcut tot timpul stilul reinterpretativ Nouvelle Vague, în special pentru că originea lor franceză aduce un aer “cool” în preluarea acestor piese influente. Trupa păstrează un stil minimalist, de bossa, ska, new wave în fiecare dintre aceste versiuni.
Aventura și misterul dispariției: The Last Flight de la PUBLIC SERVICE BROADCASTING, un omagiu muzical pentru Amelia Earhart
Spațiu, zbor, nu chiar cosmos, și un omagiu adus aviatoarei pionier Amelia Earhart. Astea sunt temele din The Last Flight al trupei Public Service Broadcasting.

Albumul combină înregistrări de arhivă cu muzică originală pentru a putea reda spiritul aventurier al lui Earhart și misterul dispariției sale din 1937.
I Was Always Dreaming setează tonul cu o introducere ambientală, în timp ce Electra descrie aspectele tehnologice și emoționale ale călătoriei.
Vocea Andreyei Casablanca pe The Fun Of It adaugă un “sentiment de aventură și bucurie albumului” scrie Louder, iar At The Barrier apreciaza abilitatea discului de a “combina cercetarea cu emoția”.
Muzica îți dă un sentiment de optimism și ambiție, în concordanță cu viziunea de viață a lui Earhart care arată pericolul și adrenalina călătoriei.
Stilul caracteristic al Public Service Broadcasting, stratificarea texturilor electronice cu audio istoric, “reprezintă un cadru perfect pentru acest omagiu adus explorării” mai scrie Buzz Magazine.
Jamie xx In Waves: dualități muzicale între ritmuri dansante și momente de meditație
La final… Jamie xx care a lansat In Waves, un disc așteptat de multă lume. Albumul combină stările filosofale cu o energie plină de bucurie.

Jamie are o usurinta în a face muzica electronică atmosferică și dansantă. Proiectul include colaborări cu Robyn, Panda Bear, Kelsey Lu și The Avalanches.
Jamie xx descrie discul ca o examinare “a dualităților din muzică”, după momente intense pe ringul de dans urmează alăturarea de tonuri medidative.
Life, cu Robyn, răspunde acestei dualitați și se încadrează în dorința sa de a “face oamenii să danseze și să simtă profund” spune Pitchfork.
Dafodil sau Treat Each Other Right îmbină elemente vocale cu ritmuri elaborate și fac parte dintr-un întreg ce-l pune pe Jamie pe lista inovatorilor în muzica electronică.

În 2024, scena indie și alternative a continuat să fie un teren de experiment.
Sunt albume ce îmbină influențe diverse și abordări noi, de la post-punk și indie-rock la electro-pop, jazz futurist și folk experimental.
Fiecare trupă și artist au căutat o cale de a evolua, de a merge spre teme mai complicate, stratificate. Albume, cred că, redefinesc și limitele unui gen care, în ciuda schimbărilor constante, rămâne un refugiu în fața mainstreamului.