James revine cu All The Colours Of You
James revine cu All All The Colours Of You, o nouă piesă lansată zile trecute. Păcat că în română Legendary British indie band James
nu are un asemenea impact. Nu are și din cauza faptul că nu prea avem sistem de referință. Dar asta e o altă poveste.
Noua piesă va face parte din viitorul album James
. Melodiile au fost croite pentru a traspune în culori și senzații toată nebunia generată de pandemia de COVID 19. Pe care o trăim fiecare cum putem.
Membrii trupei sunt foarte încântați de rezultat și consideră noul disc ca pe unul fără umpluturi și mâini moarte.
Sunt lucruri care rămân mereu în mișcare la o trupă precum James. Este uimitor cum după atâția ani, oamenii ăștia încă își mai găsesc motivația și cum reușesc să se provoace pe sine.
Tema discului în ansamblu este una cât se poate de politică. Atât schimbările climatice, cât și pandemia sunt, în parte, rezultate ale unor proste decizii politice.
James revine cu All The Colours Of You și o face pe un val de ușor optimism global. Piesa a fost născută din ură, dar nu din cea a membrilor trupei. Nu. Ei au fost doar martorii acesteia.
Tim Booth
a stat în ultimul timp în America și a putut să simtă toată ura și fragmentarea susținute de fostul președinte american Donald Trump
.
Este și tristețe în melodie, dar este și speranță. Dar, sper și eu la rându-mi, una reală. All The Colors Of You
dă tonul unui disc care se anunță interesant, numai și pentru subiectele tratate.
Muzical, melodia este construită pe un șasiu retro. Un ritm de swing străbate piesa pe tot parcursul ei. Este relaxant, este bogat, este ceresc.
Totodată, refrenul este unul ce-ți rămâne în minte și excelenta suprapunere a alămurilor peste el creează un efect înălțător.
Why’d you leave
Why’d you stay
God bless America
Hip hip hooray
The red, the white, black and blue
Love all the colours, all the colours of you
All the colours, all the colours of you