Long live Summer Well!

Traim intr-o tara cu probleme reale. De care ne e sila, de care suntem satui. Pe care le vedem la tot pasul dar lasam privirea-n pamant. Si asta nu este de ajuns. Pe langa cele reale, avem placerea, bucuria de a inventa altele. Cum a fost apa de la RW sau, cum se intampla in cazul de fata, copiii de la Summer Well. Sigur ca ambele tabere, in ambele cazuri, au argumente. Ce ma intriga este patima cu care fiecare tabara isi striga argumentele.

Dar pana la urma e bine ca problema copiilor o eclipseaza pe cea a line-up-ului. Care, an de an, se dezbate. Cine trebuia sa vina si in locul cui, ordinea trupelor trebuia si ea sa fie alta, astia erau mai buni pe intuneric nu pe lumina si tot felul de povesti de genul asta, la un festival care nu are un line-up surpriza, anuntat pe genunchi cu 3 ore inainte de incepere. Nu. Line-up-ul se cunoaste. Demult. Pentru asta s-a si platit bilet, dar mi-e teama ca cei care comenteaza sunt cei care au primit invitatie. De la organizatori, de la sponsori (btw sponsorii au facut niste alegeri foarte proaste). Stiu ca multi isi imagineaza un line-up cu Bowie, dar nu mai mult de 5000 de persoane, asa ca sa stam relaxati si sa nu ne deranjeze nimeni, dar musai, dupa concert sa ne plangem, ca ce tara de cacat suntem si uite ca la tatal hipsterilor nu vin decat 5000. Cam aici suntem, oricum ne invartim.

Niste oameni fac festivalul asta. Habar n-am daca s-au imbogatit, si daca da, foarte bine, habar n-am daca la inceput au adus bani de acasa… Stiu doar ca an de an il astept. Nu ma multumeste intotdeauna line-up-ul, dar pentru mine este o conexiune cu o realitate de care as vrea sa am parte cat mai mult cu putinta. Pentru ca la noi merg mocangelile si concertele cu butonisti de 400000 de euro bucata. Este portia de adevar muzical la care sper de peste 20 de ani. Este ocazia mea de a evada din fata forteizu si europafmpeplaja.

Ne lipseste exercitiul lucrurilor normale. Si il invatam greu. Si asta este probabil motivul permanent al contrelor. Ne concentram pe lucrurile nesemnificative.

Si ca sa vorbesc putin si despre muzica…Jungle a fost pentru mine punctul cel mai misto. O reinterpretare a anilor ’70 intr-un mod exceptional. Cu nerv, cu dans, cu o foarte buna comunicare cu publicul. S O H N mi-a placut din nou foarte mult, cu toate ca show-ul este destul e static. Foals cam prea exacti, cu mica doza de sintetic din cauza asta, dar cu niste interpretari exceptionale la Inhaler, My Number si Spanish Sahara. Kasabian in regula, poate un plus la The Maccabees, o trupa care nu prea intra in sfera atentiei mele, Circa Waves mai au mult de crescut, Kwabs si el in regula dar coverul dupa Lean On Me o adevarata catastrofa. Deceptia, daca se poate numi asa, a fost La Roux. Vocea a fost cel putin dubioasa, mult prea in spate, aproape soptita. Nu bag mana-n foc, dar o suspectez de play back. Foxes a fost, dupa parerea mea, cel mai neinteresant act din toata istoria festivalului.

In rest? Long live Summer Well.