MAINSTREAM Recapitulare 2024
2024 a fost un an bun pentru scena mainstream, cu pop și hip-hop în prim-plan. Fiecare a strâns un public global, diversificat și foarte numeros. Genurile pop și hip-hop sunt într-o continuă mișcare, iar această tendință a continuat și în acest an. Nominalizările Grammy au confirmat deschiderea spre influențe cât mai largi. Poate chiar prea largi și cu orice preț. Mi se pare un interes deosebit pentru experimente și pentru mixuri, combinații. Rețeta stă, de ceva vreme, în alăturarea stilurilor și în dozarea lor.
Încep prezentarea albumele interesante din 2024 și mai jos aveți un playlist pe Spotify, piesele se succed în ordinea care sunt emeționate în text.
Răbdare și spor!
Pop-ul în 2024: între autentic și inovator
Billie Eilish Hit Me Hard And Soft, pop întunecat, sofisticat și emoțional
Billie Eilish este, după părerea mea, poate cea mai importantă și originală voce ale generației sale. Copila asta aduce o maturizare a temelor pe care le abordează în muzica sa.
Eilish a lansat Hit Me Hard And Soft. Discul se duce bine către teme acute și profunde: vulnerabilitate, presiunea faimei plus alte subiecte inspirate de propriile experiențe. Altă temă complicată este cât de grea poate fi, emoțional, tranziția de la adolescență la maturitate.
Într-un interviu de la NPR, Eilish a vorbit despre dorința ei de a reveni asupra experiențelor personale, cum ar fi Birds Of Feather, în care vorbește despre cum este să fii îndrăgostit de cineva și să-l iubești până la capăt. Rezultatul este un album mișto și plăcut de critici pentru modul în care dezvăluie spațiile intime și fragilitatea.
Sunetul este o fuziune de dark pop cu influențe electronice și trip-hop, un bun exemplu este Wildflower.
Deși suntem în 2024 și ne gândim că pionieratul în muzică și teme lirice s-a făcut de când Pământul, Eilish este o pionieră. Generațiile s-au schimbat, iar temele, poate multe comune, sunt mult mai bine primite atunci când sunt transmise de o tânără din generația lor. Billie are statutul de pionier al unui pop întunecat, sofisticat și emoțional. Cu noul disc arată o creștere artistică, dar mai ales o adâncime emoțională.
Sabrina Carpenter Short n’ Sweet, mini povești despre iubire, atracție și acele întrebări
Trec acum la Sabrina Carpenter. Ea a fost nominalizată la șase categorii pentru Premiile Grammy 2025, o realizare foarte tare ce îi creste tare cota. Printre categorii se numără și cele importante: “Albumul Anului” și “Cântecul Anului” pentru Espresso. De asemenea, a fost inclusă la categoria “Cel mai bun artist nou.” Este într-o competiție cu artiști cam ca ea, apăruti spontan și imprevizibil, Chappell Roan și Doechii.
Short n’ Sweet a fost o explozie în cariera ei din 2024 și a ajuns direct pe locul 1 în Billboard 200. Sabrina a lucrat cu grei ai industriei, cum ar fi Jack Antonoff și Julia Michaels. Rezultatul a fost un mix pop cu influențe de R&B, country și disco, care vorbește despre iubire și relații… dar nu oricum! Într-un stil glumeț și, bănui, sincer. Sabrina scoate la iveală tot ce e bun, rău și amuzant în dragoste.
Espresso, Please, Please, Please și Taste au avut un succes incredibil, criticii aproape că au leșinat de plăcere când au ascultat discul. Dar leșinul a venit în special pentru modul în care leagă Sabrina fiecare piesă. Ca pe o mini-poveste despre iubire, atracție și acele întrebări existențiale specifice vârstei de 20 de ani (“fără griji și fără bani”), totul cu o doză serioasă de sarcasm și autoironie. Nu mă avânt prea tare după ea, influențele ei sunt, uneori, prea aproape de original.
Taylor Swift The Tortured Poets Department, impact asupra maselor
Taylor Swift, nu zăbovesc mult la dânsa, și-a fierbetonat statutul în pop prin relansarea albumelor reînregistrate. Treabă aplaudată de publicații ca Pitchfork și Mojo (nimeni nu-i perfect), care au apreciat atât ambiția ei artistică, cât și mesajul despre drepturile artiștilor.
Swift și-a extins audiența și a atras o nouă generație de ascultători (oh, Doamne), iar prezența ei pe listele artiștilor nominalizați la Grammy pentru The Tortured Poets Department se datorează, cred, mai mult impactului pe care îl are asupra maselor. Nu atât de puternic încât să-l rupă pe Trump. I Can Do It With A Broken Heart și Fortnight pot fi considerate a avea o aromă aparte față de restul albumului, mult, mult supraevaluat.
Charli XCX Brat and it’s completely different but also still brat, simbol al independenței și atitudinii fără compromisuri
Charli XCX, băi, a plenit-o bine de tot și, iată, devine un punct de referință în pop-ul contemporan. Este inovativă, clar. În 2024, ea a lansat un remix intitulat Brat and it’s completely different but also still brat. Da, a reinterpretat piesele de pe albumul ei anterior Brat.
Proiectul include colaborări spectaculoase cu Billie Eilish (Guess), Bon Iver (I Think About It All The Time), Troye Sivan (Talk Talk) sau Robyn. Și mai include o atmosferă electronică și nostalgică, inspirată de sunetele bloghouse ale anilor 2000.
What the hell is bloghouse? Bloghouse (sau blog house) este un termen care definește un subgen de muzică electronică din anii 2000, influențat puternic de electroclash, synth-pop și dance-punk. Subgenul a fost popularizat de blogurile muzicale și platformele online ale vremii.
Spre deosebire de alte stiluri, bloghouse nu avea o estetică strictă. Era mai degrabă un mix care varia de la house la indie electronic, toate menite să fie energice, accesibile și ușor de dansat. De rupt capul.
Să revin la Charli, Brat a avut un impact cultural enorm și a popularizat termenul “brat” ca un simbol al independenței și atitudinii “fără compromisuri”. Termenul a devenit atât de influent încât a fost desemnat de Collins Dictionary drept “Cuvântul Anului” pentru 2024.
Charli a profitat de acest succes nu doar prin muzică, dar și prin prezența ei online. Ea a transformat “brat” într-un fenomen cultural care a inspirat și alte branduri și personalități publice să adopte o identitate puternică și liberă.
Abordarea lui Charli față de muzică și impactul său asupra culturii pop arată cum unii artiști au coaie (și marketing). Ei pot schimba topicuri în jurul lor, produc mici cutremure, mai pun un nasture în redefinirea modei, mai adaugă, iată, câte ceva la limbaj și chiar la mentalități.
Teddy Swims I’ve Tried Everything But Therapy (Part 1,5), “check-in real cu viața”
Teddy Swims revine dupa 8 luni cu I’ve Tried Everything But Therapy (Part 1,5) si adaugă patru piese noi la albumul său original. Swims a descris albumul ca fiind un “check-in real cu viața”. Atwood Magazine a lăudat abilitatea lui Swims de a discuta, într-un mod sincer, sentimente universale, precum dorul și închiderea emoțională.
Piese ca Some Things I’ll Never Know au fost observate pentru modul în care analizează emoțiile nerezolvate, un subiect cu care mulți ascultători se pot identifica.
Lose Control, de exemplu, vorbește despre dependențele emoționale și chimice dintr-o relație. Happy Mag a remarcat că Teddy Swims transformă “experiențele personale în muzică ce poate rezona cu ascultătorii la nivel profund”.
Din punct de vedere stilistic, albumul include atât balade melancolice la pian, cât și piese mai dinamice cu influențe de jazz și groove, cum ar fi What More Can I Say sau The Door.
PopFiltr și WZND Radio au apreciat modul în care albumul îmbină songwriting-ul detaliat cu performanțe vocale de excepție. Și da, are o goarnă…
Jacob Collier Djesse Vol. 4, ambiție și demonstrație muzicală
Djesse Vol. 4 al lui Jacob Collier are recenzii diverse. Pe de o parte este apreciată inovația, pe de altă parte este criticată flexarea pentru a complica lucrurile.
NPR laudă creativitatea lui Collier prin extragerea vocii publicului din concerte și suprapunerea ei în noi piese. 100000 Voices asta face, folosește vocea umană într-un mod inedit și arată că lui Jason îi place să se joace cu armoniile vocale.
La fel cum o face și în World O World sau în WELLL.
BBC, scrie despre calitatea sa tehnică, de inovație și consideră că albumul este un punct de vârf în proiectul Djesse, dar observă și o tendință spre supraîncărcare stilistică.
Billboard și Sputnikmusic au remarcat că, deși albumul este plin de momente strălucitoare, uneori pare un exercițiu de demonstrație tehnică, mai degrabă decât o expresie artistică. Unele melodii sunt descrise drept “încărcate” sau “fără un fir narativ clar”. Trecerile bruște între genuri muzicale pot da senzația de dezordine și pot obosi ascultătorul.
Per ansamblu, Djesse Vol. 4 este misto, ambitios, dar întins și tras prea mult. E mai mult o demonstrație, “uite, sunt smecher”, în locul unei abordări concentrate.
Chappel Roan The Rise And Fall Of A Midwest Princess, influențe pop nostalgice și moderne
The Rise and Fall of a Midwest Princess al lui Chappel Roan (este lansat în 2023 dar este nominalizat la Grammy) a fost descris de critici ca fiind un proiect îndrăzneț, care îmbină diverse genuri muzicale și confirmă ascensiunea tipei.
Discul poate fi considerat reprezentativ pentru evoluția muzicii pop contemporane. NPR a scoate în evidență curajul lui Chappell Roan de a îmbrățișa identitatea queer și temele pe care le propune. Iese detașat în față Pinky Pony Club pentru încărcătura emoțională.
Billboard a numit albumul “fără frică” și “care sfidează genurile muzicale”. Tot Billboard a lăudat abilitatea artistei de a integra elemente de hyperpop, synth-pop și balade într-un tot coerent. Cei de la Billboard scot în evidență și versurile pe care le descriu “vii”.
Pitchfork remarcă nuanțele și tonurile din versuri la Red Wine Supernova pentru îmbinarea “ludicului cu introspecția”. Temele predominante ale albumului includ auto-descoperirea, identitatea queer și feminitatea. Sunetul albumului combină influențe pop nostalgice și moderne.
Cross-pop în 2024: între ludic, tradiție și modernism
Empire Of The Sun Ask That God, cross pop, nostalgie și modernism
Trec granița din nou către pop, dar tot în termeni globali, cu Empire Of The Sun, un duo australian de muzică electronică format în 2006, din colaborarea lui Luke Steele, din trupa The Sleepy Jackson, și Nick Littlemore, din Pnau (exact, Elton John & Dua Lipa).
Ask That God este al patrulea album și a fost lansat după o pauză de opt ani. El continuă curiozitatea sonică și tematică a celor două personaje ale formației, Emperor Steele și Lord Littlemore.
Albumul îmbină sunete psihedelice inspirate de synth-pop-ul anilor ‘80, dar cu o producție modernă și teatrală, pe care Mojo a descris-o drept “o călătorie euforică și psihedelică” așa cum se simte din plin în Changes, Cherry Blossom sau Happy Like You.
Ask That God este descris de membrii trupei ca o manifestare a unei schimbări profunde de conștiință, un album care își propune să aducă un echilibru între anii ’80 și prezent și invită ascultătorii să facă un plonjon într-un univers unde realitatea și fantezia se împletesc.
Justice Hyperdrama, “sinteză elegantă a trecutului și prezentului”
Duo-ul francez Justice a revenit cu un albumul Hyperdrama. Electro-funk și foarte lăudat de BBC pentru îmbinarea sunetelor clasice ale anilor ’80 cu o producție actualizată.
Cele doua piese alături de Tame Impala, Neverender si One Night/AllNight pot fi considerate deja standarde ale genului electro pop. Discul a fost descris ca o “sinteză elegantă a trecutului și prezentului”, cu o estetică clară și dinamică.
Pet Shop Boys Nonethless, omagiu luptei personale, bucuriei de a trăi viața de noapte și cultura queer
Pe aceeași linie, Pet Shop Boys au lansat un material, Nonetheless, inspirat din perioada anilor ‘80, dar adaptat preferințelor publicului modern. El este descris de Consequence of Sound drept “o reflecție asupra trecutului, dar cu o producție modernă”.
Lirica este intelectuală, Love is the Law vorbește despre experiențele lui Oscar Wilde după închisoare și Dancing Star este inspirată de fuga din URSS a dansatorului de balet Rudolf Nureyev. Cumva, trupa omagiază atât lupta personală, cât și bucuria de a trăi viața de noapte și cultura queer.
Nonetheless combină aranjamente orchestrale complexe, e un dat pentru Pet Shop Boys, cu piese potrivite pentru ringul de dans. Dacă tot vorbim des despre experiența pe care muzică trebuie s-o ofere, discul nou al PSB oferă una ce ne echilibrează.
Foster The People Paradise State Of Mind, tructuri muzicale elaborate, energice, dar și pline de melancolie
Paradise State of Mind este un album semnat Foster The People, care amestecă influențe retro și un sound electro-pop cu vibrații psihedelice. Lost In Space vine si confirma asta, mai ales prin corul de pe refren la care adauga si o tentă disco.
Pitchfork a descris albumul lor ca fiind o “explorare ludică și sofisticată” a pop-ului și un bun exemplu este See You In The Afterlife. Discul are structuri muzicale elaborate, energice, dar și pline de melancolie, ce atrag fani ai unor trupe ca Tame Impala și Empire of the Sun.
Paradise State Of Mind este un album care se adresează celor care apreciază un sunet mai rafinat și variat. Totuși, unii critici au observat că, deși plin de momente foarte mișto, nu reușește întotdeauna să surprindă cu ceva cu adevărat inovator.
Beyonce Cowboy Carter, combinație de introspecție asupra identității și a originilor personale
Tot aici o introduc și pe Beyoncé. Cowboy Carter este o mișcare curajoasă datorită influențelor muzicii country, un teritoriu nou pentru ea. Face parte dintr-un proiect mai amplu, o serie în trei acte care a debutat cu Renaissance în 2022.
Deși influențele muzicii country sunt evidente, Beyoncé a subliniat că albumul nu este unul strict de country, ci o creație unică, ce imbină elemente de R&B, gospel și afrobeat, în stilul ei. BBC și NPR au lăudat albumul pentru “sinteza elegantă a sunetelor tradiționale și moderne” și pentru “reflecția sa profundă asupra identității culturale și rezistenței”.
Unul dintre aspectele cele mai interesante ale albumului este legătura sa cu rădăcinile texane ale artistei. Beyoncé coboară către ele nu doar printr-o alăturare a sunetului country, dar și printr-o reinterpretare a identității sale artistice într-un context american sudic. Texas Hold ‘Em și 16 Carriages arată tematica unei povești despre libertate și rădăcini, dar și despre cum tradițiile și cultura pot fi rescrise în contemporaneitate.
De asemenea, albumul include colaborări cu numeroși artiști, printre care Miley Cyrus, Post Malone și Willie Jones, ceea ce dă diversitate și complexitate. Un alt punct de interes este faptul că piesa Texas Hold ‘Em a atins vârful topului Billboard Hot Country Songs și a făcut-o pe Beyoncé prima femeie de culoare care ajunge pe acest loc. Acest succes simbolic arată nu doar impactul cultural al artistei, dar și deschiderea ei de a depăși limitele muzicii pop și de a integra influențe din alte genuri.
Tematica albumului pare să fie o combinație de introspecție asupra identității și a originilor personale. Dar, la fel de bine, o omagiere a faptului că poate, are libertatea, să rescrie genuri muzicale. Beyoncé pare să îmbine cu abilitate tradițiile muzicale sudice cu viziunea sa modernă. Cowboy Carter are un mesaj puternic despre apartenență, schimbare și diversitate culturală.
Hip-hop-ul în 2024 consțiință și întrebări
Nume ca Tyler, The Creator, Common, JPEGMAFIA, Doechii sau Michael & The Mighty Midnight Revival au amestecat teme și au ridicat întrebări, multe dintre acestea fiind lăsate la interpretarea ascultătorilor. Conscious hip-hop este o fracție tot mai prizată pentru că încearcă să atragă atenția asupra problemelor sociale și ne lasă nouă libertatea de a ne forma propriile opinii, spre deosebire de hip-hop-ul politic, care susține anumite idei și cere acțiuni specifice (Fuck Tha Police, Mosh sau Minority Report).
Tyler, The Creator Chromakopia, puzzle sonor
Chromakopia, discul lui Tyler, The Creator, este cel mai complex și pătrunzător material al său. Are influențe puternice din hip-hop, neo-soul, jazz și elemente experimentale, iar Tyler se duce către teme în care vorbește despre vulnerabilitate, identitate și dificultățile vieții sub presiunea celebrității.
De exemplu, Noid și Take Your Mask Off se focusează pe anxietățile faimei, validarea personală și vorbesc despre impactul pe care atenția publică îl poate avea asupra vieții unui artist.
Colaborările completează tot acest puzzle sonor și aduc, evident, un plus albumului. Contribuțiile de la artiști precum Childish Gambino, Lil Wayne și Doechii dau echilibru contrastelor dintre stiluri și reglează balanța între umor (poate și ironie) și o gândire adâncă și serioasă.
Doechii Alligator Bites Never Heal, teme care caută în profunzime ambiția, identitatea și rezistența
Doechii, pe numele real Jaylah Hickmon, este o artistă de hip-hop și R&B care a intrat în atenția noastră în 2020 cu Yucky Blucky Fruitcake și a devenit virală pe platformele de socializare. Doechii are teme personale, cum ar fi identitatea, trauma și feminitatea, iar stilul său muzical este influențat de genuri diverse, precum rap-ul alternativ și pop-ul experimental. Doechii este prizată de tineri pentru că îmbină mișto teme sociale și concepte personale.
Alligator Bites Never Heal nu știu cât este album și cât este mixtape. Nici nu contează, temele sunt acaparante: sănătatea mintală, umorul și auto-reflecția, lirica se duce spre teme care caută în profunzime ambiția, identitatea și reziliența.
Pitchfork dă exemplu piesa Stanka Pooh, unde fata noastră ne deschide o vedere asupra faimei și a presiunilor și face asta cu umor întunecat și momente de vulnerabilitate, în care, ce să vezi, își dezvăluie îndoielile. Mixtape-ul sau albumul, nu m-am hotărât încă, trece dintr-o parte în alta și alternează între momente de energie intensă și pasaje mai blegi. Doechii depășește limitele genului prin povestiri personale și mixuri sonore nu atât de obișnuite.
Michael & The Mighty Midnight Revival Songs For Sinners And Saints, călătorie spirituală
Killer Mike (Run the Jewels), alături de alți băieți, face discul ăsta cu titlul cât coada la votul din diaspora, Michael & The Mighty Midnight Revival: Songs For Sinners And Saints. Este un album de hip-hop inspirat de gospel și conceput ca o călătorie spirituală.
Discul reprezintă o schimbare mare față de ce a făcut Killer Mike până acum. NOBODY KNOWS încorporează coruri gospel, aranjamente de orgă și clape calme, ritmuri lente și dă o atmosferă de retragere cu un pas în spate și deschiderea unor subiecte personale.
Tot în același sens este și LORD PREPARE ME. Spre deosebire de stilul său anterior, de multe ori confruntativ, Killer Mike are aici o abordare în care spune o poveste, în care recunoaște atât luptele personale, cât și binecuvântările (aia e).
Albumul îmbină elemente de hip-hop sudist cu muzică gospel și are o abordare nouă în cariera lui Killer Mike; stilul hip-hop autentic este echilibrat, ponderat cu elementele gospelului.
Kendrick Lamar GNX, consolidarea poziției de povestitor
GNX este un omagiu adus coastei de vest și o critică incisivă a normelor din industria muzicală. Albumul combină versuri tari, ritmuri experimentale și povești. Kendrick Lamar merge către teme precum independența, loialitatea și evoluția identității sale, subliniate de decizia sa de a părăsi Top Dawg Entertainment pentru a înființa pgLang.
tv off surprinde energia brută și competitivitatea lui Lamar. Versurile lui Kendrick sunt pline de imagini vii si replici cu umor. prin îndemnul metaforic de a “opri televizorul”, piesa critică consumul pasiv și conformismul. Alte teme includ responsabilitatea și autosuficiența, iar mesajul piesei merge căte apelul la acțiune pentru ca oamenii să se ridice deasupra mediocritații.
heart pt. 6 continuă seria sa biografică și aruncă o privire către independența artistică și gândurile lui Lamar asupra parcursului său alături de TDE.
Este a șasea parte din seria The Heart, o constantă în cariera sa, fiecare piesă din serie îl prezintă pe Kendrick cum meditează asupra stării vieții sale la momentul înregistrării.
Melodia este introspectivă, iar muzical este stratificată. Oferă o privire asupra motivațiilor lui Kendrick și funcționează ca un punct tematic central.
Pitchfork a remarcat “agilitatea lirică alui Lamar, dar și producția uneori prea șlefuită, care poate diminua autenticitaea brută”. Discul consolidează poziția de povestitor a lui Kendrick, arată versatilitatea și capacitatea de a se provoca pe sine.
Influențele internaționale și diversificarea Grammy-urilor
Nominalizările Grammy din acest an au arătat, s-au străduit, diversitatea globală: de la influențele afrobeat și reggaeton, până la pop-ul introspectiv al lui Billie Eilish, la diversitatea aproape enervantă a lui Jacob Collier sau Chapell Roan.
Căteva cuvinte și despre Grammy, un element definitoriu al acestui an a fost recunoașterea influențelor internaționale în mainstream. Reggaetonul lui Bad Bunny și afrobeatul lui Burna Boy au fost recunoscute la nivel global și au rearanjat puțin peisajul muzicii pop. Critici precum cei de la Mojo și Consequence of Sound au accentuat “contribuția lor la aducerea sunetelor non-occidentale în centrul atenției publicului global” și “promovarea muzicii ce îmbină tradițiile culturale cu ritmuri moderne”.
