The Mono Jacks. Intoarcerea
Strabatem un culoar lung si intunecat. Mergem in sir indian, Rella (Decat O Revista), Dragos (chitara), Mihai (tobe), Grim (bass) si cu mine. Doru este deja sus si, pe masura ce culoarul se apropie de sfarsit, incepem sa distingem sunete. Se acordeaza o chitara. Inca un etaj de urcat si ajungem in fata usii salii de repetie. O mansarda colorata in rosu, cu mult lemn, vopsit in maro, la vedere. Coboram 10 trepte si ajungem sub luminatorul mansardei. Ne-am adunat pentru a sta de vorba si pentru a asculta 8 piese noi. The Mono Jacks se intoarce.
Probabil ca pe parcursul carierei ai facut si greseli. Care e una dintre ele?
Haha, vorbeam si radeam cu Enrico (membru AB4), chiar acum cateva saptamani, ca greseala noastra a fost ca nu am plecat in State. Suna mai usor cand vorbesc acum, insa pe vremea aia nu puteam ajunge nici macar in Bulgaria fara viza. Dar noi am ales varianta care ni s-a parut mai simpla, adica Italia.
Cum s-a produs intoarcerea?
A venit momentul 2007-2008 cand m-am intors din Italia, secatuit de toate resursele, era pentru a treia oara cand faceam asta. M-am intors asa si primul gand a fost sa vand tot si sa pastrez doar amplificatorul pentru ca tin foarte mult la el si o singura chitara. Mi-am dat seama repede ca nu nu pot face asta, ca nu pot renunta la cantat. Ce era de facut? Ab4 fara Enrico, pentru mine nu poate exista, asa ca am decis s-o iau de la zero.
Ab4 a fost cumva o trupa bilingva. Ati cantat si-n romana si-n engleza. La The Mono Jacks cum a venit alegerea?
A fost un moment interesant. Eu veneam dupa vreo 2 ani de naveta, intre timp lucrurile se schimbasera foarte mult fata de cum le lasasem, aparusera The Moood, Leseb, Blister Blue, Pixels, The Amsterdams si era un filon creativ foarte puternic si mi s-a parut foarte interesant ca toti cantau in engleza. Lucrul asta nu se intampla cand eu plecasem in Italia. Practic a fost o chestie by default, nu o alegere. Am facut discul si am ajuns la momentul lansarii, la The Ark unde s-a intamplat un lucru foarte misto. Serban Alexandrescu de la Headvertising si totodata gazda noastra, a venit la concert. El este mare amator de muzici dintr-astea, si dupa cantare stateam mai multi de vorba si Alexandrescu cum este el mai direct ne zice in fata “veti avea mare succes atunci cand primul fraier dintre voi va intelege ca atunci cand o sa cantati in romana o sa fie mare smecherie” Apoi dupa o vreme, m-a sunat Lupsa (Cristi, DOR) sa ma invite la o conferinta, l-am rugat sa-mi arate lista cu invitati, printre care era si Alexandrescu. In discursul lui am gasit un lucru care mi-a placut teribil, era in interiorul meu dar nu puteam sa-l exprim, iar el l-a scos afara. Serban a vorbit celor din sala despre lucrul la care se pricepe mai bine, adica despre publicitate si cum a ajuns acolo, la inceputul anilor 90. El povestea cum in anii aia, mai toata gasca lui cunoscuti plecase afara si cum a venit momentul in care el s-a intrebat “de ce naiba sa nu fiu eu fruntas la mine-n sat?”. Dupa asta, omul a facut niste lucruri epocale in publicitate. Bun, mi-a placut foarte mult partea asta care s-a materializat ceva mai tarziu, dupa aproape un an cand, intrand in studio pentru a inregistra Gandurile, in stilu-mi caracteristic nu aveam versurile gata. In cazul Gandurile, ele au venit exact in noaptea de dinaintea inregistrarii piesei.
Nu-i foarte stresant sa faci asta?
Ba da, e super stresant. M-am apucat sa scriu si mi-a venit idea asta latenta, a lui Alexandrescu. Si am zis, hai sa scriu in romana. Instrumentalul era deja tras si am intrat in studioul lui Robin (n.r. Andrei Proca) si m-am apucat sa cant si, in “premiera mondiala”, cum ii place lui Busuioc (n.r. Cristi, managerul trupei) sa spuna, am tras doua piese in romana. Iata ca am ajuns sa fac ceva ce nu mi-am dorit vreodata, un material combinat, romana si engleza. Pariul pe care l-am pus cu mine in clipa aia a fost urmatorul: indiferent ce cant eu, pentru simplu fapt ca este in romana, trebuie sa aiba alt impact. Si asa a fost, piesele alea doua au avut un cu totul si cu totul alt impact.
Te gandesti sa faci variante in romana la piese mai vechi?
Si da si nu. Aici e o problema foarte mare, pentru ca eu am mai facut asta odata, dar invers, la Hol. Am facut-o pentru a putea fi inscrisi la Premiile MTV. Piesa in sine este aceeasi, dar daca prima data ai auzit-o in romana, ala este originalul.
In discutie intervine si Dragos, chitaristul trupei
E foarte interesant, am ascultat Tablou, in prima varianta de studio cu mumbling jumbling-ul in engleza (n.r. metoda de lucru in care pe negative se ingana melodic) am descoperit ca versurile, tema si toata povestea din spate imi transmite un cu totul alt feeling fata de varianta in romana, care a devenit trista.
Din nou Doru
Pe primul nostru disc sunt piese care-mi sunt foarte dragi si pe care le-am scris la inspiratie de moment, direct in engleza.
Si asta inseamna ca daca le-ai cauta o retroversiune in romana nu ar mai fi atat de sincere?
Nu-i vorba de retroversiune. E mai mult de atat. Iti dau un exemplu, Come Back Girl este inspirata de o tipa superba pe care am vazut-o in autobuz si cand am ajuns la sala am facut piesa. Ca sa pot sa scriu cantecul la fel, ar trebui sa traduc in primul rand mesajul. Maria, la fel. Cand am scris-o am avut-o pe mama in cap. Tot asa, la We’re Getting Older, am scris refrenul pe masura ce cantam riff-ul. La fel, When I Was Gone, e o piesa pe care am scris-o in Italia inainte sa ma apuc de proiectul TMJ. Am compus-o in camaruta de dimensiunile unui compartiment de tren in care stateam acolo. Trebuia sa vina Laura (n.r. actuala sotie), pe care nu o mai vazusem de 3 luni si asta era imnul meu de intampinare. Nu as putea sa daram povestile astea, daca m-as apuca sa le traduc si-ar pierde mult din farmec si mesaj. Insa, de la Gandurile, decizia a fost foarte simpla. E drept ca limiteaza dar raspunsul la aceasta limita este exact ceea ce m-a inspirat in toata treaba asta si anume discursul lui Alexandrescu. Oricum occidentului nu-i prea pasa de ce facem sau ce am vrea sa facem noi aici. Si mai e ceva, in toti anii astia ori de cate ori am trecut printr-o criza m-am intrebat de ce fac asta, de ce fac asta, de ce fac asta. De cele mai multe ori ai tendinta sa te minti si sa-ti dai un scop maret. De fiecare data am ajuns la concluzia ca ma incarca intr-un fel pe care nu-l pot explica in cuvinte. Cu siguranta am o placere, in care nu exista timp, nu exista spatiu si atunci toata chestia asta care se cheama numar de like-uri, albume vandute, numar de platitori la concerte este de fapt o notiune inexistenta. Tu, in seara in care esti transpus pe scena in fata publicului nu stii ce piesa este, ce strofa, cat mai dureaza concertul, esti acolo si traiesti secunda aia. Si atunci mi-am zis ca daca noi dupa asta tanjim, toata matematica din jur este doar o perceptie cu care am fost invatati sa traiam. Adica e ceva de genul “hai sa ne masuram”.
Ce-i mai trebuie unei trupe pe langa talent si o conjunctura buna, ca sa traiasca?
Recunoasterea. Iti moare motivatia daca nu vine cineva din cand in cand care sa te bata pe umar. Iti dai seama ce inseamna asta? Eu fac asta de mai bine de 15 ani. 15 ani de esecuri sau de incercari nereusite peste hotare, ar fi oribil. Nici un om intreg la cap nu ar face asta. Si atunci nevoia de a te desfasura intr-un spatiu in care ai o recunoastere, cat de mica, este, daca vrei, singura valoare adaugata pe care tu o poti obtine si care te ajuta sa ramai nestirbit in crezul tau. Si de fapt asta face, ne asigura o incarcatura a acestor acumulatori cat sa nu facem compromisuri.
Ce asteptari ai in fata noului inceput?
Ca lucrurile sa se schimbe. Eu cred ca nu ai nevoie cu adevarat sa cauti succesul, valoarea este indiscutabila. Daca o ai, vei ajunge acolo unde trebuie sa ajungi. Ceea ce trebuie sa faci, tu ca artist este sa nu uiti de ce naiba te-ai apucat de cantat.
Aici conversatia noastra s-a oprit si a inceput muzica. 8 piese noi noute, ascultate, dupa cum spuneau si ei, in cele mai vitrege conditii. Conditiile de sala sunt inferioare celor de concert. Cu toate astea, pe cel putin 4 le-am gasit de mare anvergura; pe langa amprenta genetica a lui Doru, sunt cateva acolade instrumentale care ne plimba foarte departe. De exemplu un sunet de chitara ce-mi aminteste de perioada The Unforgetable Fire si The Joshua Tree sau o linie de bass ce s-ar incadra cu brio intr-o piesa New Order. Piesele sunt dense, fara a fi incarcate inutil de sunete si cred ca macar astea patru pot intra din prima in playlist-ul oricarui fan. Ba mai mult, ansamblul imi pare mult mai bine construit.
Este un nou start. Dupa mine, facut cu dreptul!
Credit foto The Mono Jacks: Dragos Ometita
Credit foto Doru Trascau: Cosmin Bumbut
