QUEEN II Bohemian Rhapsody

La fiecare sfârșit de august încep să mă gândesc la el. Și să aleg o piesă despre care să scriu. Anul ăsta pusesem ochii pe “Spread Your Wings”, dar, cumva, am hotărât s-o las pentru noiembrie. Bohemian mi se pare de ceva vreme o piesă a renașterii, a asumării, a trasmiterii unui mesaj ascuns sub faldurile barocului, o piesă demolatoare la propriu, cu o substanță greu de egal.

“Mama, just killed a man” se auzea în casul Elektronika și fiecare tânăr încerca să-și strangă și mai tare partenera. Știa că la un moment dat piesa o va lua razna și trebuia să profite din plin de fereastra de oportunitate. Prea puțin știam atunci ce naiba a vrut să spună Freddie cu cântecul ăsta și nici nu ne pasa, ne durea în cot, dar ne bucuram teribil că piesa e lungă și că are de toate.

Cântecul vorbește despre un tânăr care a omorât pe cineva, apoi își vinde sufletul diavolului. Nu pare prea afectat, mai curând curios dacă Scaramouch poate sau nu să joace fandango. Dar sensul piesei este mult mai adânc îngropat. Este o fantezie muzicală, pe alocuri complexă și complicată, dar al cărei prim impuls este dat de pian și vocea lui Freddie. Pianul se insinuează lin și lent încă din primele zeci de secunde, pe finalul corului cu care începe piesa, iar la secunda 55 rămâne față în față cu Freddie. Este lovitura de 11 metri, este care pe care. Este unu la unu cu Mercury, într-un joc alternant în care accentele de bass ale lui Deacon nici nu mai contează. Secvența durează puțin, doar 30 de secunde până ce tobele intervin, apoi încă un minut până se trezeste și May. Liniștea este spartă și asistăm la un clasic hard rock, dar numai puțin. La jumătatea piesei lucrurile se schimbă semnificativ. Tot pianul dă tonul și puntează sacadat începutul dramatic a unei parți ireale de operă bufă (?) care se tranformă într-un heavy nebun ce se stinge în chitara lui May și pian. Reducem. Și ce avem aici? Un intro, o baladă, un hard rock, alături de o bucată clasică. Nu este o iluzie de varietate, chiar este varietate. Este un exemplu de unitate în diversitate

“Bohemian Rhapsody” este tipul de piesă asumată cap coadă. Freddie a știu în permanență unde vrea să ajungă, nimic nu este la întâmplare, iar ceilalți trei nu au făcut decât să-l ajute. Chiar și pentru anii ’70, Bohemian este o piesă atipică pentru topuri, dar perseverența și insistența lui Freddie au făcut ca ea să se lanseze pe single în forma inițială. Soarta a făcut ca Kenny Everett să pună piesa la Capital Fm, iar lucrul ăsta a schimbat toată perspectiva. Dar eu cred că soarta a fost ajutată și nimic n-a fost întâmplător. Dacă până atunci casa de discuri era numai fițe și ifose, după difuzare, oamenii de acolo și-au dat seama că au în mână un hit, neconvențional, dar hit.

Întrebările despre sensul cuvintelor mi le-am pus mai târziu, după perioadă copilărească cu îngânatul Scaramouch, fandango, Galileo, Figaro, Beelzebub sau Bismillah. Erau amuzante, numai că mai tărziu aveam să aflu că fiecare dintre ele avea o explicație, cea mai subtilă fiind pomenirea lui Galileo. O pomenire cu dublu sens, unul pentru colegul și prietenul Brian May care este astrofizician, cealaltă pentru el însuși, Galileo fiiind cel care, pornind de la predicțiile lui Copernic, a confirmat existența celei mai mici planete din sistemul nostru solar, a lui Mercury (Mercur).

Oare tânărul din versuri nu e însuși Freddie, care trece la perioada asumării? Și lasă ceva în spate. Ce vrea să spună cu “Gotta leave you all behind and face the truth” sau cu “Nothing really matters nothing really matters to me”? Ce înseamnă toate cuvintele astea? Răspunsul vine tot de Freddie: “It means whatever you want it to mean.”

Darling, zbor frumos…