RATB în 5 cântece subevaluate

Genial, excentric, timid, obraznic pe alocuri, cu simț al umorului. Cam așa pare Robin Proca la o privire destul de atent aruncată asupra sa. Tipul și gașca sa au reușit în 9 ani jumătate de existență să producă trei albume, o trilogie intitulată Bacovia Overdrive, fiecare dintre ele descriind starea în care se afla Robin la momentul respectiv. Asta nou, Vladivostok (parcă e marcă de ceas rusesc), îmi pare cel mai pozitiv comparat cu celelalte două. Le-am parcurs zile astea pe toate trei și am regăsit câteva piese spectaculoase care din păcate nu-s atât de prizate de publicul larg. Am ales cinci dintre ele, cu mâhnirea că am lăsat alte cinci pe afară.

Kriminaal
Este prima piesă pe care am remarcat-o la ei într-un concert de vise rele și urâte. Și cred că n-o făceam dacă nu era cântată de Florentin. De influență minimă Interpol, piesa are o progresie faină, vocea lui Florentin (e mișto și ar mai putea fi folosită) te conduce lent către un break violent, peste care se mai suprapune unul ca în final să dăm peste răguseala lui Robin. În concert piesa arata ca o luptă între cei doi, iar la un moment dat habar nu aveai dacă era pe bune sau nu.

Iguana făcătoare de minuni
Cred, spun cred pentru că este o piesă pe noul album care îmi place din ce în ce mai mult, că este piesa mea preferată. Simplă, iar simplitatea asta îi dă o claritate. Intrumentația este bine aleasă, totul este discret. În lentoarea ei și ea are o progresie mișto care se finalizează cu un duo de pian și tobe. Piesa este repetitivă, poate monotonă, dar bucla e atât de frumoasă încât îți dorești s-o auzi încă odată, și încă odată. Loop-ul ăsta, care se combinată cu versurile, da putem spune memorabile, face momentul irepetabil și fiecare ascultare are alt sens.

Harta lumii desenată din memorie
Nici nu avea cum să nu-mi atragă atenția. Un început mai optzecist nici că se putea. Toba și clapele, apoi rif-ul de chitară dau un sound vag retro care ține o vreme piesa acolo. Și ce mă bucur. Desprinderea este făcută destul de repede, la primul break, cu un cor minunat. Una dintre cele mai radiofonice și complexe piese compuse de băiatul ăsta se termină neconvențional cu un solo de chitară care este de fapt o prelungire a corului de pe refren. Minunat.

Imperatrix
O putem numi lucrare, una admirabilă și de o generoasă risipă. Într-o lume în care buclăm unicul rif, trupa asta buclează teme diferite. De aici și risipa. Desigur, total neproductiv. Este doar pentru bucuria ciudaților ca noi. Versul “dacă întreabă cineva ești cu mine” poate face referire la acea ciudățenie de care vă ziceam. Versul definește apartenența, suntem împreună, ciudați, muzica ne unește.

Noi toți
Mai nouă, dar totuși veche. O formă a ei exista, cred, chiar înainte de lansarea volumului II, Arhangel’sk. Trăiesc cu impresia, poate falsă, că am ascutat-o foarte de demult. Când am reascultat-o zilele astea am avut senzația de tunel al timpului. Iar la a doua ascultare versul “mai cumpără un bilet, să mai trăim odată” mi-a accentuat starea. Am mai auzit-o într-o altă viață. Este tristă, foarte tristă, te deprimă prin lentoare, tonul vocii, dar după a doua jumătate se luminează. Iar finalul, finalul…

Foto: Năluca