Recycle. Moda sau curent?

Muzica romaneasca a ultimilor 50 de ani n-a urmat un drum clar. Dezvoltarea ei s-a facut haotic, iar varfurile de care am putea vorbi sunt destul de rare. Muzica de consum, cea usoara cum am numit-o in acea perioada, si pop-rock-ul au avut evolutii diametral opuse dupa jumatatea anilor ’70. Muzica usoara a intrat intr-un manierism oribil iar rock-ul s-a chinuit sa supravietuieasca in fata unor limitari din ce in ce mai mari. Folk-ul, si el un gen destul de exploatat in ultimele 5 decenii, a supravietuit in primul rand prin text. Despre muzica electronica din Romania comunista putem vorbi doar intr-un singur sens. Adrian Enescu este cel care a infipt-o bine pe harta, de fapt singurul care a reusit s-o ofere, intr-un mod mai larg, maselor.

Prima sarja de retrofuturism muzical destinat maselor poate fi considerata formatia Sincron, al carei lider era compozitorul Cornel Fugaru. Dincolo de mimetismul specific si caracteristic celor mai multe trupe din acea perioada, Sincron a reusit sa imbine folclorul cu muzica moderna, amplificata. Repertoriul trupei, privit acum, pare ciudat. Este un amestec de cover-uri ale unor piese foarte la moda in acea perioada (1964 – 1970), de exemplu Wooly-Bully sau Hippy Shake cu prelucari dupa folclor romanesc, Ducea rufele la rau, Alunelul sau,cea mai cunoscuta, Haulita de la Gorj. Din pacate, Fugaru nu continuat acesta directie care cred ca ar fi fost foarte interesanta. Muzical vorbind, in acei ani Romania functiona precum China anilor actuali, se copia orice hit britanic sau american. Insa, partea de folclor prelucrat avea un farmec aparte, era plina de arhaism, dar totul translatat la un sunet modern al acelei perioade. Cum muzica se loveste foarte mult de ciclicitate, pot spune ca si acum Haulita isi pastreaza un farmec special.

De ce ne-am oprit la Fugaru? Pentru ca este un bun exemplu de rock-er (toate prelucrarile folclorice sunt in acest sens) care apoi a trecut catre muzica usoara, unde a avut mult mai mult succes. Insa,reteta pe care el a aplicat-o la inceput a fost una inovatoare.

Si daca tot am adus in discutie cuvantul inovatie, atunci el trebuie sa fie asociat in mod clar cu Dan Andrei Aldea, Bibi Ionescu si Adrian Enescu. Cei trei au stat la baza aparitiei primului sintetizator din Romania, construit artizanal de Aldea si Ionescu dupa o diagrama de la Roland. Asta s-a intamplat in 1970, dupa ce la Sala Dalles fusese adus un sintetizator Moog si unde la acea expozitie Enescu si Aldea au vazut aparatul. De aici si pana la primul sintetizator artizanal au mai fost cativa pasi. Insa introducerea elementelor electronice in muzica romaneasca se facea deja. La conservatorul din Bucuresti exista un laborator de muzica electronica, de fapt de muzica simfonica contemporana. Ea se facea in mare parte cu niste oscilatoare, aparate de emisie de sunete, folosite cu preponderenta in timpul celui de al doilea razboi mondial pentru bruiajul frecventeler inamice. Combinatiile sonore facute de oscilatoare puteau fi imprimate pe banda magnetica. Jocul era deschis.

Enescu a fost primul care a stiut sa obtina cat mai mult de la noua tehonogie. Si totusi, pentru primul volum Funky Synthesizer a folosit si instrumente clasice: viori, viole, violoncele, flaut, corn englez, clarinet bas, tromboane, tubă, trompete, saxofon alto, saxofon tenor, saxofon bariton. La toate astea s-au adaugat tobele, chitara electrica si evident partile electronice. Rezultatul? O combinatie curajoasa si foarte muzicala, in mare electronic, care vine in ajutorul muzicii simfonice. Lucrul nu s-a mai repetat si pentru Volumul 2, acesta fiind mult mai comercial, iar partile simfonice suprimate. Insa cu acest disc Enescu a reusit la introduca muzica electronica in discotecile acelor vremuri. Tentative de a folosi elemente vechi in muzica noua sau de a combina clasicul cu modernul au mai fost, insa cele de mai sus mi se par relevante.

Anii de dupa revolutie nu au adus mai nimic nou, doar s-a incercat perpetuarea unei stari din comunism. Urmatorul pas a fost folosirea samplei (un decupaj dintr-o alta melodie) la nivel de masa pentru un efect retro pe o piesa noua. Prima piesa, cu adevarat remarcabila ce calca pe calapodul facut de Enescu, este A, Dui, Doina a formatiei Class. Stilul acum se numeste etno-dance, suna putin peiorativ, dar melodia este poate cea mai buna incercare de cuplare a traditionalului cu modernul din anii ’90.

Dezvoltarea, explozia a venit dupa 2000, pe doua filoane, cel comercial si cel underground. Cel comercial utilizeaza aceasta punte cu trecutul intr-o maniera de un kitsch inimaginabil. Filonul underground foloseste puntea in special in domeniul electronic. Dan Handrabur si Dj Vasile au ilustrat o superba piesa intrumentala, Tara, cu tambal si clarinet, rezultatul fiind o mica opera de o cursivitate si naturalete greu de gasit. O alta formatie de muzica electronica, Sunday People, foloseste sampla cu generozitate pe primul album, Untold Stories. Exemplele pot curge pana in momentul de fata, cand asistam la un adevarat fenomen al combinarii muzicii vechi, populare cu beat-uri electronice. Subcarpati a generat o isterie nationala, si, cel mai important, o intreaga cohorta de “prozeliti”.

Insa, imaginea simbol, pentru ceea a ce reprezinta retrofuturismul muzical actual din Romania, este Moonlight Breakfast. Este cea mai buna idee de productie, care a reusit, in cele din urma, sa fie si transpusa in realitate. Aerul retro este dat de valurile de swing, de vocea solistei, de clarinet, dar si de imaginea de ansamblu de pe scena. Probabil unul dintre cele mai bune produse muzicale pentru export.

Ciclica sau browniana miscarea de resapare a unor curente vechi suprapuse peste tempouri moderne pare sa fie singura sursa de nou in muzica. Practic, noutatea este data de mixul dintre stiluri si curente dar si de productie, Aceasta din urma ii da, in final, tusa. Flamboaianta sau terna. Pana la urma, totul sta in dozaj.