Thriller – Michael Jackson

Thriller – Michael Jackson a fost pentru mine una dintre primele revelații muzicale. Apoi, la fel ca pe Depeche Mode, am început să-l minimizez ori de câte ori am avut ocazia. Asta ar putea spune câte ceva despre relația mea atât de organică cu muzica. 

L-am “redescoperit” după 2000, la un loc cu Depeche Mode sau The Beatles. Dar tot acest timp de negare nu a putut sterge plăcerea, bucuria, extazul, euforia, încântarea cu care ascultam, în sesiunile de practică din ’84-’85, Thriller. Cap-coadă. Colegul meu Cătălin Vulcănescu făcuse rost de un vinil cu care venea la practică doar pentru a avea versurile în față. De ascultat, tot pe casetofonul Electronica o făceam.

Învățasem versurile, interveneam pe piese, râdeam nervos și sinistru pe Thriller, ne maimuțăream pe Wanna Be Startin’, mimam chitara pe Beat It, încercam pașii pe Billie Jean, totul într-o joacă nebună. Doar la Human Nature ne mai trăgeam sufletul după Beat It și Billie Jean, parcă adunând energie pentru explozia de pe P.Y.T.. 

Acum, Human Nature e piesa mea preferată din tot ce a cântat Michael, probabil într-o încercare inutilă de a trece peste faptul că aproape o ignoram, pentru că o ierarhizare este greu de făcut. Cam aproape tot ce a cântat omul ăsta este la un nivel foarte ridicat. 

CONTEXT

Albumul anterior, Off The Wall, marcase prima colaborare cu Quincy Jones și avusese foarte mare succes. Un Grammy, primul din carieră, pentru BEST R&B VOCAL PERFORMANCE, MALE cu piesa Don’t Stop ’til You Get Enough, și vânzările uriașe nu l-au mulțumit deloc pe Jackson.

Thriller a fost un album născut din ambiție exagerată. După Off the Wall, Jackson a dorit să facă un disc care să-l transforme în cea mai mare vedetă din lume. Wow, de la dorință la realizare este un imens ocean al posibilităților. Dorea prea mult, nu-i așa? Dar iată partea incredibilă: exact asta s-a întâmplat.

Albumul a avut un buget de producție de 750.000 de dolari (peste 2 milioane de dolari actuali), ceea ce însemna că echipa a putut lucra în liniște până când toate ideile au căpătat un contur clar. Până când echipa de producție a ajuns la concluzia că totul este perfect.  

Piesa Thriller și-a început viața ca Starlight cu versurile Give me some starlight / Starlight sun. Însă Jones și echipa de producție au considerat că nu este suficient de comercial. Thriller fusese deja ales ca titlu al albumului (dintr-o listă de peste 200 de posibilități), așa că au mers mai departe lucrând pe tema asta.

După finalizarea întregului disc, echipa nu a fost pe deplin mulțumită de sunetul final. Așa că au rearanjat din nou fiecare melodie, petrecând cel puțin o săptămână cu fiecare. Billie Jean a fost prelucrată de 91 de ori înainte de a se decide mixul final.

Thriller a fost discul potrivit, la monentul potrivit pentru o industrie în plină schimbare.

Asta s-a suprapus peste dorințele magalomanice ale lui Jackson. Goana după succes i-a fost indusă de un tată abuziv, opresiv, niciodată mulțumit. Când ești un copil fragil, iar sistemul tău de valori se bazează numai pe sistemul de referință al tatălui, lucrurile pot lua direcții nebănuite. O goană nebună, nebună pentru a-și mulțumi în primul rând tatăl, de a vedea puțină lumină în ochii lui.

“Nu ești îndeajuns de bun”, “se poate mai bine”, spuse încontinuu și de la o vârstă foarte mică pot sculpta un caracter lipsit de încredere în sine, dar mai ales îngropa o copilărie niciodată trăită normal. Iar lucrurile răbufnesc la un moment dat.

CE A FĂCUT THRILLER?

Momentul muzical a fost foarte bun pentru o rachetă precum Thriller. Pentru o industrie muzicală blocată undeva la granița dintre rămășițele unui punk descompus și creșterea accelerată a unui pop lipsit din ce în ce mai mult de instrumente clasice, dar din ce în ce mai mult bazat pe sintetizator, Thriller a restabilit echilibrul pierdut.

Mai mult decât atât, a fost o descoperire, o iluminare pentru generația tânără. Tot ce s-a pierdut de la Marvin Gaye și perioada lui de glorie, a fost readus pe undele radio. Quincy Jones spunea că muzica neagră a fost motorul pop-ului și că Thriller a readus-o în atenția tinerilor, iar Michael a intrat așa de bine în rol, încât a reușit a conexiune perfectă cu toți acești tineri.

Albumul ăsta a fost, este în continuare, o șaorma cu de toate. A știut să vorbească cu aproape fiecare categorie și a avut câte ceva pentru fiecare format radio, pop, r’n’b și rock. În plus, cel puțin trei dintre piesele ale căror videoclipuri au rulat pe MTV, Beat It, Thriller, Billie Jean și The Girl Is Mine, au ajutat la ruperea unor bariere rasiale. MTV a simțit asta, iar alăturarea lui Jackson cu Paul McCartney a fost foarte importantă.

Piesele astea trei au determinat o schimbare majoră în selecția făcută de MTV și în ponderea noilor alegeri. Canalul muzical a devenit un reper nu doar în ceea ce privește estetica (putem vorbi și despre așa ceva) clipurilor muzicale, ci și în modă sau marketing. Iar lucrurile astea au schimbat, dar mai ales transformat industria muzicală. Nu judecăm acum calitatea acestor transformări.

Eu consider că cel mai important lucru a fost spargerea barierei de culoare la MTV, însă Thriller n-a făcut-o cu The Girl Is Mine, așa cum am putea crede, ci cu Beat It. La vremea aia MTV era un post muzical orientat spre rock. Stilurile muzicale nu se amestecau între ele și nici albii nu prea cântau cu afroamericanii, formatele muzicale fiind destul de rigide.

Sinteza pe care Michael Jackson a reușit-o împreună cu Quincy Jones este fantastică, funk, soul, rock, slow, pop într-o singură cutie. Incredibil. Inimaginabil pentru acea perioadă. 

Evident că totul a fost un risc și că succesul albumului vine tocmai din această îndrazneală, nebunie. Jackson a fost atât de orbit de dorința succesului încât a riscat, de aceea e bine să privim Thriller în acel context. Orice alt moment nu ar fi generat același interes pentru public, așa că genială cred că este alegerea momentului și nu conținutul muzical.

După Thriller s-au întâmplat o serie de lucruri în premieră, de exemplu duet-ul dintre niște veterani rock, cum deja erau cei de la Aerosmith, și pionierii hip-hop Run DMC cu Walk This Way.

Dar Thriller nu a spart doar barierele de culoare la MTV, ci și pe cele de gen. O formație de talia Culture Club cu un lider, Boy George, alb, dar gay, a găsit mult mai ușor loc în programarea muzicală. 

Alt exemplu de spargere a barierelor a fost legat de durata pieselor. După clipul Thriller (aproximativ 13 minute durată), piesa lui Prince, Purple Rain (8 minute) sau a lui Meatloaf, I’d Do Anything For Love (8 minute) nu mai par atât de stinghere într-o programare ce abundă în piese de durată medie.

ANALIZĂ CALITATIVĂ

Să lăsăm în spate considerațiile comerciale și de marketing. Thriller nu mai pare un album perfect. Seamănă mai mult cu un tort la care trebuie să sapi pentru a ajunge la miezul bun.

Nu-mi dau seama cât de interesat a fost Jackson de calitatea artistică, eu simt că a fost mai mult preocupat de formă și nu de fond. Din cele nouă piese, patru sunt într-adevăr excepționale, Billie Jean, Thriller, Beat It și Human Nature. Pe celelalte le putem încadra  la categoria onorabile.

Thriller este incoerent în stil, oferă câte ceva pentru toată lumea, dar este greu să-l asculți cap coadă. Cu toate acestea, toate cele șapte piese single au fost exact ceea ce avea nevoie industria muzicală la acel moment. Măreția acestui disc stă în individualitățile pieselor, dar din păcate nu funcționează ca un album, poate doar unul de Greatest Hits. 

PIESE

Wanna Be Startin’ Somethin’ (Michael Jackson) are una dintre cele mai energice și mai ardente melodii vocale ale lui Jackson. Este un exemplu de bun gust pe care Jones îl scoate la iveală, inclusiv integrarea părții din Soul Makossa a lui Manu Dibango.

Baby Be Mine (Rod Temperton) este doar o altă piesă compusă de Rod Temperton. Cu toate că inflexiunile cu Michael sunt spendide, piesa nu convinge pe deplin.

The Girl Is Mine (Michael Jackson) este piesa care a pornit mașinăria Thriller într-un mod cât se poate de fericit. Două superstaruri umăr la umăr pe o piesă blândă, dulce și cuminte, dar care indică clar intențiile de rupere a barierelor rasiale.

Thriller (Rod Temperton) este din păcate o piesă cocoșată de videoclip. John Landis este regizorul clipului și în momentul Thriller avea deja un lung metraj de succes regizat, The Blues Brothers. Totuși, critica de specialitate nu agrează teribil munca lui la Thriller, dar, ce să vezi, mai toți avem în minte dansul zombiilor.

Beat It (Michael Jackson) este poate cea mai bună piesă de pe disc, o piesă Album-Oriented Rock care nu este anti dans. Dimpotrivă, are ritm, tensiune, beat, solo de chitară, nerv. Iar Jackson este într-o formă teribilă. Jones a vrut să facă din ea o My Sharona a anilor ‘80, dar cred că i-a reușit mult mai bine. 

Billie Jean (Michael Jackson) ca interpretare vocală cred că este vârful carierei lui Micahel Jackson. Subtilitatea vocală din versurile She’s just a girl who claims that I am the one / But the kid is not my son rămâne unul dintre momentele de referință în istoria muzicală.

Human Nature (Steve Porcaro / John Bettis) este un cântec inspirat de suferința unei fetițe care a venit la tatăl ei, întâmplător era Steve Porcaro, și i-a povestit cum un băiat a îmbrâncit-o. Porcaro i-a răspuns cu umor că este “human nature”, ca după asta să se apuce să scrie frumusețea asta de piesă. Una dintre cele mai bune piese de pe disc, una dintre cele mai fantastice balade Adult Contemporary, comparabilă ca fragilitate poate cu She’s Out of My Life, o compoziție ireală, o producție excepțională cu multe surprize ascunse. Unul dintre cele mai bune momente ale perechii Jackson – Jones.

Varianta de concert este și ea la superlativ. Este Jackson singur, fără dansatori, fără backing. Numai el, pe o scenă imensă de pe care dirijează publicul la minutul 3:10 și unde face spre final o coregrafie extraterestră.

P.Y.T (Pretty Young Thing) (James Ingram / Quincy Jones) este compusă de Jones alături de James Ingram. Un single indiscutabil, dar care nu a avut o performanță notabilă în ciuda prezenței și a celor două surori Janet și La Toya. Penultimul din suita celor șapte a fost urmat de bomba nucleară Thriller.

The Lady In My Life (Rod Temperton) nu are mare lucru de arătat, este o piesă soul comună ce este ridicată doar de acoladele lui Jackson de la finalul piesei.

În concluzie Michael Jackson are patru compoziții personale pe disc, apoi urmează Rod Temperton care și compune piesa titlu, Quincy Jones și James Ingram au împreună o compoziție, iar Steve Porcaro împarte creditele cu John Bettis.

PERSONAJE PRINCIPALE

---

---

---

---

---

---

---

CONCLUZII

Cifrele vânzărilor și performanțele albumului în topurile Billboard sunt uluitoare.

Thriller este cel mai bine vândut album de studio din istoria SUA, cu 29 de milioane vândute, potrivit Recording Industry Association of America RIAA. La nivel mondial, estimările pot ajunge până la 110 milioane de albume vândute. În topurile Billboard, albumul a devenit primul care a generat șapte Hot 100 top 10 – cu Billie Jean și Beat It mergând pe locul 1. Este singurul artist solo cu un album care a stat în Topul Billboard 37 de săptămâni.

La Grammy, în 1984, albumul a câștigat șapte premii, inclusiv albumul și discul anului.

Din păcate, succesul uimitor al discului nu a mai putut fi nici măcar egalat, cu toate că Jackson nu a încetat niciodată să încerce. Thriller a pus o barieră între el și restul carierei, pentru că din punct de vedere psihologic discul este un eșec. A mărit și mai mult tensiunea, presiunea și nebunia pe care Michael n-a știut să le gestioneze. Urmarea se știe, a fost înconjurat de o cireadă de profitori care l-au secătuit și la propriu și la figurat. 

Eșecul cel mai mare al lui Jackson a fost nebunia cu care a mers către o himeră și neputința de a înțelege că și înfrângerea face parte din joc. Dar Jacko a fost obligat de mic să fie primul, să nu greșească. Thriller, prin succesul nebun pe care l-a avut, a potențat într-un mod bolnav dorința lui de autodepășire, fără nicio limită.

Michel Jackson a avut totul în mână, cântat, dans, actorie la un nivel excepțional, însă cred că nu și-a atins potențialul maxim, tocmai din cauza acestei dorințe bolnăvicioase și continue de a demonstra cu orice preț că este perfect.

Succesul Thriller poate fi descris geometric printr-un triunghi echilateral în care cele trei vârfuri sunt Jackson, ascultătorii și criticii muzicali. 

Muzica lui Jackson are calități care o fac foarte accesibilă, iar criticii muzicali au tratat-o cu deosebit respect. Însă nimeni, nimeni nu se aștepta la o asemenea ascensiune în conștiința muzicală colectivă. Iar o astfel de ascensiune explică mesajul discului: muzica este pentru a împărtăși, nu pentru a separa.

Tot ascultând zilele astea Thriller, și nu numai, îmi este aproape imposibil să mă gândesc că un om care cântă în felul ăsta poate face atrocitățile de care a fost acuzat. Și dacă este așa, mă întreb cât de traumatizantă a fost copilăria lui. Pentru că modul în care cântă este imposibil de așezat peste toate poveștile. Iar versurile din refrenul de la Human Nature ar deveni unele dintre cele mai demente, cinice, crude, atroce, premeditate cuvinte pe care le-am întâlnit în muzică If they say, “Why? Why?” Tell ’em that is human nature / Why, why does he do it that way?.