Working With God – Melvins


Mi se pare absolut impresionantă energia, consecvența și creativitatea continuă a acestei trupe. Și am în vedere că cei de la Melvins, acești adevărați “cult underground heroes” cântă de aproape 40 de ani și au peste 20 de albume. Fără să mai menționez ep-urile, albumele live sau alte colaborări diverse.

Ei sunt considerați o influență majoră a scenei grunge din Seattle, iar ca fapt divers, pe la jumatatea anilor ‘80 unul dintre tehnicienii trupei a fost, pentru o scurtă perioadă, însuși Kurt Cobain. El a fost și producător al albumul din 1992, “Houdini”.

Venind în prezent, avem acest nou album, “Working With God. Este al 24 lea!!! Pe el găsim cam tot ceea ce știm și ne dorim de la această trupă, adică sludge, punk, metal, stoner, un iz de Black Sabbath, ironie și umor. Toate sunt băgate într-un blender, care atunci cțnd se oprește din amestecat iese ceea ce se numește Melvins.

Lucrul care mi se pare foarte tare pe acest nou album este că în componentă îl gasim pe Mike Dillard, tobarul lor din 1983, plus Dale Crover la bass și bineînteles pe fondatorul și super charismaticul chitarist Buzz Osborne. Primul cântec, un cover dupa Beach Boys, “I Get Around”, dar redenumit aici “I Fuck Around” în clasicul stil Melvins, ne pregătește perfect pentru ceea ce vom găsi pe album.

“Negative No No” sună exact cum își dorește orice fan al trupei. Adică având un riff sludge uriaș însoțit de un groove heavy plus o productie lo-fi. “Hund” mă duce cu gândul la albumul despre care vorbeam puțin mai sus, adică “Houdini”. “Caddy Daddy” are un iz thrash metal, “Bouncing Rick” îmi aduce a o combinație de începuturile Soundgarden / Mastodon.

“Brian The Horse-Faced Goon” (piesă ce are 2 părți ) ne readuce aminte de faptul că ironia și sarcasmul sunt în ADN-ul trupei, în timp ce “I Fuck You” este versiunea celor de la Melvins a piesei “You’re Breaking’ My Heart” scrisă de Harry Nilsson, o piesă care în această variantă poți spune că este scoasă direct dintr-un album Kiss, Cheap Trick sau Van Halen (mă rog, mai putin versurile).

“Boy Mike” are niște chitare surf combinate cu un noise punk pe cinste, iar ca atmosferă mă duce cumva la un Ministry /Dead Kennedys. Iar ultima piesă “Goodnight Sweet Heart” ne arată încă odata (pentru a câta oară?) că cei de la Melvins fac, cu o adevărată atitudine punk rock, absolut tot ceea ce le trece prin cap, fără să le pese de ceea ce crede lumea.

Albumul a apărut la Ipecac Recordings, casa de discuri a lui Mike Patton, loc unde trupa a scos albumele în ultimii 20 de ani. Concluzia este că și după acest album, Melvins rămâne una dintre cele mai importante, respectate și aș zice sofisticate trupe ale culturii alternative americane. Trupa este menționată mai mereu ca influență cam de orice artist ce imi place mie.

P.S.: vă recomand un documentar absolut minunat, apărut în 2016 și intitulat “The Colossus of Destiny: A Melvins Tale”. Probabil vă va lămuri și mai bine de ce “Everybody Loves The Melvins”. Ori “Sausages”.